alb pe alb aproape crin

la început m-ai plămădit din frunzele luminii la-nceput ai plecat nefiresc şi m-ai lăsat asediată de trufia castanilor goi de noi mai apoi m-ai plămădit din zăpadă și apoi ai plecat nefiresc de alb şi ochii mei cei nefiresc de albi nu au mai putut afla culoarea celorlalte anotimpuri cumva m-ai plămădit din flori de gheață mai apoi și ai plecat nefiresc cheltuindu-mă pe fiecare strună ce-şi lepăda veştmintele de cântec mut nefiresc m-am întrupat din plecarea ta și m-am lăsat să te cuprind între contururi şi tuşe de lacrimi și te-am îmbrățișat și te-am împlânt în treptele atâta de albe nefiresc de albe și de chemându-ne ştiind că îmi vei da ceva din măreția unui zeu pribeag când vom asculta nici nu contează când tâmplă lângă tâmplă cum țese toamna din caierul ei mantia iernii Ascultă! Auzi? eu sunt tu peste tot când tu ești aidoma mie alb de albă vezi? pe crin a-nflorit un suspin albă-mă toarnă-mă parfum de crin