alb pre alb

alb pre alb unu singurul cu orologiu deschis la curgerea sunetelor împletite cu lumină tihnită înlăuntrul locuirii cu alb unde curg lacrime neîncepute aș putea să-ți șoptesc cum plâng visele înlăuntrul amiezii de sticlă dar șoptește doar vântul pe corzi strunite de orologiul din cristalinul amar pruncul abia născut așezat pe prispă pe lumina rebelă a lunii și razele culcate duios pe lutul rece își ridică tâmplele a mirabilă mirare pe drum către mine mă rătăcesc într-o iarnă de viori care-mi iradiază în cuvinte încingându-le până la durerea albă pe alb neîncepută și neterminată ca un refren ipocrit de inocență declarată ninge invers cu fulgi dezmembrați fără nici un rost fără nici o patimă ninge sec peste copacii morți cu ramurile de cenușă înghețată se face că fug înlăuntru din trup în umbra înghețată în formă de alb din ziua de azi înapoi în ziua de azi într-un loop amar fără urma zilei de mâine fără rădăcini fără ramuri continente fără oceane copiate la poli ca într-un cor defect mă simt defectiv de plural încropit din piatră și zgură înghețată mă podidesc cuvintele orologiului bătrân ce strânge între umerii lui o patimă fadă încerc să frământ cenușa care se cerne între două zăpezi și îmi măsor căutarea secantă îmbrățișării tale despărțită de ape e tardiv suspinul cheltuit în tăceri și țurțurii ce-și cântă dezghețul sub streșini între coastele mele scrâșnește sonor aceeași iubire și pe ferestrele sufletului mi se prelinge dalb atâta tăcere atâta trecere albă pe alb sunete albe cad în dalbul de alb