“ amantul și toamna de cartier»

amantul și toamna de cartier a fi amant este o meserie tare periculoasă este ca și cum ai merge pe un cablu de oțel foarte subțire întins între două sentimente lichefiate în sunete galbene prelungi abia șoptite din vârful secundei ofilite într-o toamnă care oftează într-un concert galben de frunze veștede amantul trăiește o iubire fără plasă de siguranță în fiecare clipă la fiecare mângâiere la fiecare sărut la fiecare despărțire ceva se poate rupe iremediabil chiar și toamna desculță se poate despica în zile prăbușite în dureri la fiecare colț la fiecare casă la fiecare fereastră o dramă shakespeariană nescrisă se poate deschide brusc ca ușă într-un teatru întunecat femeia amantului pare pictată de un pictor impresionist pe un covor de frunze stârnit de vânt sub o fantă de lumină de amiază caldă și afabilă ea este imprevizibil curbă ruginie și tristă și foarte foarte frumoasă ca un anotimp capricios întotdeauna prinsă între două sentimente în șiruri de lacrime purtate de vântul toamnei pe străzile înguste ale orașului amantul este un domn între două dureri elegant îmbrăcat într-un trecut melodramatic el iubește pătimaș ca într-o dramoletã de cartier cu aplomb de conte englez dezmoștenit își ascunde iubirea într-un bar din apropierea uitării acolo unde toată lumea îl cunoaște încă de pe vremea când mai avea de ales acum timpul pare numai mărunțiș uitat prin buzunare descusute pentru un bâlci bizar și perimat iubirea amanților este pătimașă episodică și iremediabilă tragică prin definiție ea poate fi oricând acoperită de ultima ploaie înghețată a unei singurătăți în doi de aceea el amantul are o esență de roman clasic descusut la coperte în priviri de parcă oricând de după colț cineva ar putea da pagina grăbit la pistolul uitat pe pervaz înainte de terminarea ultimului act cineva din greșeală sau dinadins a rupt însă pagina cu finalul fericit care nu a fost probabil niciodată scris amantul este întotdeauna un personaj de toamnă desuet și trist