orașul taie frunză la câini
e foarte târziu și foarte devreme
bețivii și triștii sorb din pustiu
și luna se-așează alene pe perne
pe masă în bar se stinge-o țigară
într-un amar turnat în într-un vin
o femeie se frânge ca o vioară
sub un poem și înc-un suspin
nu știm câți mai vin
nu știm câți mai pleacă
toți disperații plâng în delir
pe prispa lumii atârnă o viață
e foarte frig și foarte puțin
ne rătăcim în păcate deșarte
ne scufundăm în dureri care țin
strigătul nopții în cupe cu moarte
mai beau o tăcere și poate că vin
poemul își lasă capul pe clape
și plânge pianul
dar foarte puțin