către femeia mea sau unu în bază doi

către femeia mea sau unu în bază doi pământul sângerează de clipe se aude cum fierbe sângele în cuvintele împărtășite cu lumină și cuvintele strigă către zi și ziua strigă către curgere și curgerea seamănă durere atâta durere că pasărea nu mai poate sta de zbor iar clopotul nu mai poate sta de sunetul lui de clopot pereche se fac doi egal cu unu râul este perechea muntelui marea este perechea țărmului trecerea este perechea fiiri nu știu dacă mă poți auzi până aici până la sita poemului sub asurzitorul ritual al scrisului eu îl vreau viu pământul este plin de sete marea este adâncă de cer viața e plină de morți cum oare te-aș putea afla printre atâtea fericiri de vânzare printre atâtea iubirii de închiriat printre atâtea săruturi on line am văzut și o expoziție de artă sexuală oameni n-am văzut adevăruri nu am găsit uite aici faci prima la dreapta spre pădure despre ce îți vorbeam tot te aflu în mine dezlipită de aripi împlântată până la prăsele în respirarea mea uite te aflu aici sub radical stai pe pieptul meu în bazã doi nu vreau să explic nimănui nimic cresc într-o curte cu trandafiri grena și crinii cei albi al Măicuței mele te învelesc cu rădăcinile mele te acopăr cu dorințele și patimile mele te ocrotesc cu poemele mele tu ești pământul meu în care îmi mustesc picioarele a sânge a viață și a cuvinte cuvântă-te cu mine femeie din mine ești lutul poemului meu cel care va să rămâie dincolo de noi