Ce repede se face târziu în viață...
se lasă înserarea peste iubirile noastre
tonurile de roșu trec strada la gri
nu mai știu
nu mai știi
nu mai vrei
nu mai vreau
ezitarea ca semn existențial
un stop pe piept drept nefericire
lumea curge la robinet cu țârâita
nimic bun
ca semn al abundenței
nimic bun
nimic în jur
nimic pe lat
pe lung
pe plat
în adânc
o stare de imponderabilitate ca o lehamite de a fi
singurătatea la purtător
apăs pe buton și curg lacrimile la dozator
nu regret nimic
firele de nisip răscolesc țărmul mării
în căutarea valului care spală păcatele
am sentimentul că marea poate curăța infinitul de greșeli
așa cum liniștea curăță zgomotul de cuvinte sparte
ce repede se face târziu în viață
aș aprinde lumina
dar luna s-a ascuns sub nori
și singurul întrerupător și-a dat demisia
și-a plecat cu tot cu gară