celei de pe urmă

celei de pe urmă - miruței - ești cea din urmă hain-a mea din cui ești căpătâiul cerului de toamnă ești tot ce n-am spus nicicând nimănui și ploaia care mâine-o să mă cearnă femeie fără timp și fără margini crescută-ntre prăselele iubirii cascadă în doemul dintre pagini cel tatuat pe țărmul amintirii ești ultimul cuvânt rămas pe buze ca un sărut final zâmbind otravă ești cea rămasă fragedă-ntre muze și liniștea din câmpul cu otavă păși-vom între versuri mână-n mână va curge luna-n sânii tăi să scrie poemul nostru cel săpat în spumă și mirosind aprins a iasomie se-nchide cartea s-a tocit penelul pe țărm a mai rămas de-un pumn iubire călcând pe cioburi de-amintiri poemul ne scrie pe nisip drept izbăvire e prea devreme sau târziu eternul așa că toarnă-mi astăzi fericire să ne-mbătăm cu lacrime în semnul iubirii noastre cea de nemurire ești cea din urmă toamnă-a mea din cui ești căpătâiul unei cărti c-o doamnă ești tot ce n-am spus nicicând nimănui și ploaia care veșnic să mă cearnă