de toamnă doamnă

de toamnă doamnă stă să cernă poemul alb deschis în rană mă doare verbul curs prin vene căci trece viața prea devreme de dimineață-n blândă lene căci n-am să cu și n-ai să tu și-am să mă leg de limba mea cu pagini din cuvinte grele lumina te va săruta cu o eternitate mai devreme am să mă șterg de patimi calpe cu cerul martor într-o mână s-o răzgândi din noapte-o lună și vei rămâne-n pagini albe și am să-ți cos pe sânu-ți stele cu o pădure de tăcere eu n-am să cu tu n-ai să tu și dintr-o cupă aș bea durere de toamnă doamnă stă să cernă poemul alb deschis în rană eu n-am să tu tu n-ai să cu și de iubire stă să vreme