de vară

de vară aștern pe sânii tăi o vară muiată în zefir de stele se curbă cerul în afară și curge luna printre ele miroși a fân miroși a soare la pieptul meu miroși a mine se-ntoarce noaptea pe o parte și ne răstoarnă în iubire plutim pe mări încinse-n lut ne contopim în scurta soartă a împlinirii pe pământ și stă poemul scut în poartă ne învelim cu-n strop de rouă fierbinte noaptea curge-n lacrimi ne îmbătăm de lună nouă cu ale lumii toate patimi stăm unu-n altul ca-ntr-o roată nici început și nici sfârșit nici unul stă infinitul să socoată cum să-mpletească datina cu drumul miroase-adânc a crini între tăceri pe liniști curge timpul în risipă ne-avem până la capăt ca averi și doar poemul stă duios pe prispă trag peste noi iubirea pân’ la zori simt dulce cum respiri a nesfârșire si-aș vrea până la ziuă să mă dori și să te dor aș vrea de fericire