Andrei Burdușa · Poezie
Poem · 2021

despre arta de a nu fi tu ca să fii

despre arta de a nu fi tu ca să fii ești o tu ca să eu ești un roz ca să mov ești deplină în cartea pe care o scriu ca să crăp în cuvinte zborul unui înger pe un cer care sângeră bleu așa cum spuneam ești o tu ca să eu de la acasă cetire iubirea este moartea lui eu patima este o sferă păcatul nu mai este păcat demult este doar cerul arat de fântâni a iubi e un dat a trăi timpul pe verticală a înflori imaculat frica de a te pierde e un abis neînduplecat a iubi sfârtecat de iubire ce nesfârșire! ce nestemat! un vals infinit într-un vis curbat a iubi este a fi sablat în oglindă pe un cer delicat
Andrei Constantin Burdușa · 2021-05-10