la țărmul fiecărei dimineți
sărut marea cu cuvintele mele lichide
și marea se umple de sensuri
care șerpuiesc îndoind lumina
până la necuprindere
mângâi văzduhul cu bietele mele vorbe
purtătoare de zbor
și cerul se curbează înlăuntrul cuvintelor mele
precum din versul meu naște țipătul
prea înaltul înalt
sădesc vorbele mele purtătoare de semne
la rădăcina fiecărei vieți
și viața se întoarce în carte
și cartea se întoarce în fiecare urmă
și Cel Ce Definește Eternul
îmi întoarce poemul să îl port
până când sorocul poemului să se nască
devine sens
în fiecare clipă când mor
mă transform într-un semn
care desenează timpului o măsură a sensului
căci eu sunt Purtătorul de Semne
cuvânt din lumină
și pas din urmă
tăcut și umil coborât în sunet
spre preamărirea
Eternului
care va veni să odihnească drumul
împlinind căutarea
ca iubire
andrei constantin burdușa