despre îngerii din ferestre

despre îngerii din ferestre - doem – am să trăiesc din cuvinte zise am să sădesc cuvinte am să le cresc am să îngrijesc versurile și am să adun poemele la fiecare apus de toamnă căci poemele mele coapte miros a tine a fruct interzis a rost sădit cu patimă de la un capăt la altul al vieții mele uneori îmi văd visurile hălăduind și urcându-mi pe umeri uneori încerc să le prind cu cuvinte şi să le însăilez în chip de aripe dar ele hohotesc netrebnic la țărm de zori când mă izbesc cu capul de ziua crăpată şi mă zdrobesc de noaptea descusută la albastru iar eu le ademenesc stângaci şi le răpun în cuvinte mai scriu câte ceva ca prin vis din când în când cînd nu cânt ci mă prefac într-o vioară de piatră ci doar mă risipesc pe strune de ecou cheltuind suspinul arcușului de gheață al strigătului desperecheat al nașterii nu cântă zborul neînaripat ci zgârie cerul cu îmbrățișarea arborilor de sticlă iar eu mă prefac în șoaptă dintâi ființă apoi neființă și mă desfac în cuvinet de culoare zăpezii ce se cern ușor în poemele translucide stalactide de lacrimi stalacmite de patimi într-o carte de iarnă ninsă răsădită ding er și plămădită din noapte și apusă într-un țărm de vreme să cânte pe strunele unei viori desfăcute la îngeri căci cuvintele se prefac în lemn și lemnul se preface în piatră și piatra se scrie cu lumină și cântă am să trăiesc din cuvinte - zise îngerul cosind la stelele înflorite pe fereastra mică de lemn întotdeauna în întunericul nopții când pietrele tac și păsările se odihnesc de zbor și gerul se așterne peste brațele mele îmbrățișate de tine peste tâmplele mele care ți se întâmplă și peste țurțurii de sub pleoape conjug îmbrățișarea ta ce-mi fărâmă oasele în pulberi de împletiri de trupuri și aștept să înfloresc la feștila nopții care topește întunericul în aceeași stridentă și asurzitoare tăcere răspunde-mi îngerule șii moartea se roagă nu-i așa?