despre înțelegerea drumului care curge invers

drumul acesta curge invers de la stânga la dreapta către izvor adică cu tălpile în sus adică pământul învelind cerul cu o privire de întuneric deplin şi noaptea păscând zborul fluturilor de care mi-e dor aşa cum mi-este dor de ceea ce odată am fost dar nu mai ştiu dacă eram eu sau nu încă nu mi-am deprins mintea cu înțelesuri spre care mă duc uneori cu o viteză mai mare decât viteza permisă de privirea mea cea atât de încercată de lumină drumul acesta — spuneam — curge pe înlăuntru ca nişte semne de punctuație pe calea care o străbat de la întuneric spre lumină dar întotdeauna altfel ca-ntr-o respirație simfonică de titan plângând în roua universului cu glasul fetei mele care mă visează pe mine venind şi nu plecând către sine AMIN!