despre perfectul în sinea sa imperfectă

eu mă uit cu ochii mei în privirea ta şi bat cu inima mea tactul sufletului tău apoi mă desenez perfect legănându-mi şoldurile pe drumul tău ca şi cum în plină vară ar ninge brusc ca şi cum în plină noapte ar răsări soarele ca şi cum ar mai fi timp pentru o singură îmbrățişare a îmbrățişării cu brațele mele peste brațele tale cu durerile mele cuprinzându-te ca pe durere ca şi cum ar mai fi timp să-ți sărut un singur sărut în care tăcerea se tace iubirea se iubeşte pe sine şi moartea se moare în întrebarea din întrebare mamă de ce oare?