despre ritualul de împerechere când curge

când este de iubit femeia atunci când răsăritul se varsă în Dunăre şi sensurile se împletesc mirosind vânătoarea luna îşi pierde puterea şi se spală în vatra zorilor cu timpanele zvâcninde de dorințe flămânde sângele pulsează nebun alergând venele şi muierea simte că vânătorul e aproape şi freamătă şi freamătul ei se zbate în stomac ca un stol de fluturi şi vânătorul aude zborul fluturilor şi arcul său stă întins gata să plesnească şi dansul vânătorului devine hipnotic şi prada nu mai află calea să iasă din joc şi nici nu mai vrea şi nici nu mai poate căci dezbrăcată e pe jumătatea jumătății sale de pasăre şi lumea dispare şi timpul dispare şi clipa se lungeşte şi se lățeşte atât de tare încât devine eternă şi săgeata vânătorului străbate eternitatea de-a-ndoaselea către naştere cu viteza cu care femeia se lasă pradă vânătorii până nu mai există nimic şi nimeni doar ritualul împerecherii definitiv precum creația când este de iubit femeia atunci când noaptea apasă asupra apusului înroşindu-l şi sensurile se împletesc lascive la poarta întunericului chemat de lună să-nvelească trupul blând fremătândă al femeii goale şi lipsite de apărare şi doritoare foarte de împreunare din vânător se desprinde o floare mirositoare şi mirosul ei plăcut doare până ce noapte pune stăpânire deplină pe mare şi femeia adorme vânătorului aripă obosită de-a dreapta arcului și-atunci abia zburătorul merge la culcare pe-o inimă din ce în ce mai mare