“ despre ritualul întoarcerii în sine”

despre ritualul întoarcerii în sine mă-ntorc în calea mea spre mine secundându-mă onoarei de a tăia secunda în două în sensul cubic derulând lumina lunii prin gaura cheii întoarcerii către niciunde către nicicând şi mai ales către nicicum într-o pauză muzicală dintre două note desenate elementar incantantoriu în măsura divinului care tocmai a ars până la tăcerea profundului abis în care îmi doarme semnul plus în amintirea erorii din care vin deasupra dintr-un văzduh alternativ curg note de pian în chip de frunze dintr-o toamnă aleatorie a unui pas de crin