despre tăcerea cardinală a timpului descompus în cuvinte

despre tăcerea cardinală a timpului descompus în cuvinte trăiesc în tăcerea cuvintelor mele înlăuntrul ei întinsă peste profundul nopții o aud respirând deodată cu poemul meu cel de tine iubitoriu ritmul ei sacadat ca un dans ezoteric se transformă in zbor pe la țărmuri e un loc curb și dantelat și adànc fântână de rouă și păcat înșeuat la cartea timpului o carte de o mie și una de clipe de o mie și una de respirări de o mie și unul de cuvinte o carte cu nori zic de parcă aș zidi tăcerea între noi și ei țineți norii Zeule adapă-i și dă-le jăratecul inimii mele îi simt cum fornăie și nechează prin cuvintele descheiate la aripi îi simt nerăbdători și aprinși de libertatea vântului ce cântă între noi e vânt în noaptea asta în vele povara iubirii ce-o purtăm e peste moarte de departe peste departe căci moartea este doară viața văzută de la spate lumină din lumină cu moartea pre moarte călcând cuvànt de pământ semn din praguri de semne eternitatea peste țărmuri taie lemne peste lemne în cruci tot ceea ce scriu se transformă în tăcere în ochiul meu viu cu care te iubesc înlăuntrul meu inlăuntrul tăcerii mele până la poemul cu care mă împletesc din o mie și una de dureri pământene în care curg tăcere din tăcerile mele preacuvântate și pe tine te iubesc din aceeași durere în care curg de atâta tăcere eu plâng în cuvintele mele tăceri de tăcere