despre umbră mai ales și despre urme. tu

despre umbră mai ales și despre urme. tu umbra mea de atâtea ori umbră umbra mea aceea care de veghe șade clipirii tale deznodată de mine atât de senină împletindu-se atât de velină odihnindu-se uneori nici nu mai știu unde mi-am lăsat tăcerea sau țipătul sau disperarea sau cele câteva crâmpeie de noapte în care reușesc să dau de făptura în care mă cuibăresc spre adormire umbra mea aceea care ți se înfăşoară pe încheietura mâinii când scrii şi coboară alene pe spațiul dintre cuvinte și care când oboseşti îți desenează un curcubeu de şoapte şi se întinde molatec lângă tâmpla ta și pentru că ea învață să o viseze păşeşte tiptil încercănată de amurg din ce în ce mai anevoios ca şi cum ca şi când nu visul tâmplei tale o poartă ci lumina pogorâtă în urma ta