Andrei Burdușa · Poezie
Poem · 2022

dorul de ritual liturgic

dorul de ritual liturgic Maica Domnului trecând prin dreptul inimii mele ca o fereastră printr-o electro-cardiogramă un fel de lumină vie curbată sentimental în dreptul curgerii de-aia mă stropșesc eu la timp pentru că nu înteleg măsura nu înțeleg de unde încep și unde mă termin tot am sentimentul că încep de la sânul tău drept sau de la lacrima copilului care încă țese respirația în dreptul visului și mă întind așa pe mai multe secole încă de la Înălțarea pe Cruce și până la votul electronic de aceea Maica Domnului este sentimentul meu de infinit cusut pe lumină în dreptul cuvintelor care curg într-una din izvorul aripilor care plâng într-o rostire tânguitoare și tămăduitoare legic și logic și ritualic în același timp drămuind înțelesurile pânâ la rugăciunea cea de toate zilele cea cu care îmi învelesc pruncul și cu care ïmi îmbrac femeia cea încă fremătândă ca o pâine abia scoasă din cuptor Maica Domnului cea din lumină zămislită în formă de inimă în formă nesfârșită de inimă până la plângere acolo unde sufletul se descătușează și râul lacrimilor purifică până la esențã care e ușor amăruie și are gust de cafea băută pe prispa infinitului la răsărit Maica Domnului Cea de toate izbăvitoare Cea de iubire zămislindă iubire până la mărturisirea fiirii în sensul ritualului izbăvitoriu cel încă neînceput ca o ușă întredeschisă în Cuvânt
Andrei Constantin Burdușa · 2022-02-05