enghidù şi spaima lui de țărm

enghidù şi spaima lui de țărm ce linişte se tânguie sub mine în formă de piatră în formă de piatră a pietrelor în forma formei de piatră a pietrelor ca un țipăt traversat de spaima ineluctabilului până la durere până la durerea durerilor cele toate bântuitoare de neputințele bărbaților care au stat la talpa cetății în lacrimi sângerii împietrite în treceri împietrite în aripi care plâng pururea în linişti paralele dezmorțite de îngeri închise cu şapte lacăte înlăuntrul respirației care nu respiră ci lumină ci lumină a liniştea liniştii ce-şi deschide aripile vultureşte peste tragedia acestei măsuri a măsurabilului aproape vagnerian până când de la semnul răsăritului care răsare deschizându-se limpede în clarul ochilor aproape închişi înlăuntru într-un cor grav de clopotele bântuind până la măsura puterii dată de tăcerea apei se întoarnă clepsidral țâşnind până în înaltul albastru până când înaltul albastru se întunecă se întoarnă cu greutate stăvilind valurile care se năpustesc fioroase într-un relantì infiorător în care căderea se năpusteşte asupra bătăliei şi bătălia asupra lui celui care nu are de ales căci semnul său este să fie Putere acolo unde putere nu este căci rolul său este să fie hotar acolo unde hotar nu este ci doar poartă într-o măsură a porților a porților care se deschid pentru a se închide a sorților care se decid pentru a se divide înlăuntrul înlăuntrului înlăuntrul lăuntricului înlăuntru lăuntric şi divizibil la doi întotdeauna la doi ce linişte se tânguie-n mine în formă de piatră de hotar şi hotar nu este şi țărm nici atât şi totul este clepsidral divizibil c-o urmă de pas în pământ în lacrimi sângerii împietrite în treceri împietrite în aripi care plâng pururea în linişti paralele dezmorțite de îngeri închise cu şapte lacăte înlăuntrul respirației care nu respiră - cum spuneam - ci doar lumină a lumină până la Divin