Andrei Burdușa · Poezie
Poem · 2022

eu

eu nu începeam cu sinele meu ci cu sinele cerului începeam și cu cel al pământului și cu sinele apei plângeam în numele curgerii eu nu începeam cu visul pământului ci visul pământului eram căci așa a fost începutul ca o patimă a fost descălecarea de pe întuneric a fost lumina așternându-se la trei de aceeași parte a semnului țipătul fiind și el tridimensional devenind și el durere durerea nașterii rostul ce fusese rostit când lumea se trăgea de șireturi cu începutul a fost căci nu de dreapta sau de stânga m-am temut eu căci stânga și dreapta erau de aceeași parte a inimii ci de-a nerostirii în lumină și în cuget și în toamnă căci în toamnă m-am întors toamnă cu gust de strugure pe piept și de pasăre și de cerb și-am alergat prin pădurile acestea preț de o mie de ani și cu mine râurile din râuri au alergat vânturi din vânturi am mușcat din codrul de patimi unde mirosea puternic a descântec căci lupul s-a tras din lup la țărmul timpului și lumina din lumină s-a tras și nu din întuneric căci întunericul nici nu este ci doar lipsa luminii este necredința nici ea nu este ci doar lipsa iubirii căci credința iubire este nașterea botezul cununia moartea totul iubire este căci dacă iubire nu este nimic nu este
Andrei Filip Constantin Burdușa · 2022