fervoarea ca o toamnă de îngeri

fervoarea ca o toamnă de îngeri atât a murit toamna asta atât s-a zguduit durerea înlăuntrul său copacii despicându-i de frunze că timpul s-a întâmplat să crape pe la colțuri irepetabil și iremediabil și femeia s-a descălțat de duioșia ei împietrită în lacrimi între ghizdurile fântânii celei săpate între omoplații bărbatului ei cu toată sudoarea fervorii celei de toate zilele căci ceea ce nu înțelege nimeni este tocmai indispensabila necesitate a fervorii fervoarea este ceea ce unește existența cu lumina și cu timpul uite și acum simt cum țâșnește din mine strigătul ca o crăpătură de lumină răzbătută prin tăișul curgerii până la prăsele până la sânge ce îngeri am putea fi dacă prin venele noastre ar curge lumină și toamna ofilindu-ne pielea s-ar face galben -ruginie ce colorate ar fi străzile și orașele și câtă poezie ar umple tramvaiele albe de rugina facerii de lumină ce patrie de îngeri ce toamnă de descântec ce strigăt de lumină am fi tomnindu-ne din atâta iubire