insomnii de primăvară

scriu pentru că doare undeva înăuntru cuvântul arde precum fierul incandescent nimeni nu înțelege că scrisul este o formă de a iubi că este o formă de a respira că este o modalitate de a urla înlăuntrul tău înlăuntrului tău de înger rătăcit de păsări mă trezesc în cerul nopții și aud în lăuntricele mele nerespirări cum aleargă cuvintele cu pași mărunți prin pod și-mi trece prin minte o frică rostogolită că m-au invadat cuvintele că de undeva din tavanul vieții mele mărunte picură versuri din sângele meu scris și pun o găleată să le strâng să se umple cu poeme lichefiate știu că la răsărit în găleată aceea de tablă va zâmbi lumina primei zile din cele care mi-au mai rămas de scris cufund mâinile avide în găleata care pulsează precum jarul unei inimi și-mi dau cu cuvinte pe față să mă trezesc stau pe prispă cu picioarele înfipte în aerul rece și mă simt puternic precum un strigăt de luptă pe pieptul meu de bărbat răzvrătit curg șiroaie versurile poemului crud de martie la colțul zorilor Dumnezeu a lăcrimat primele brândușe iar eu curg șiroaie a cuvinte crude sunt pasărea cuvintelor mele ude un fel de salcie plângătoare la marginea unui deșert de vise care urlă a viață iartă-mă Doamne că nu mă știu iubi destul cât să curg în lumină zbor zic