... nesăbuință ...

ți-am dat toamna ca o boabă de strugure otrăvit cu trupul meu despletit ți-am dat din trupul meu desfrânat o secundă și-o pleoapă ți-am dat din mine drumul ca un sens giratoriu să n-ai unde te duce să n-ai unde iubi să n-ai unde-nflori decât umbră în umbra mea țipam de orgoliu și desfrânat plângeam de tine trup despicat de lacrima tăcerii rupte din lumina blândă a ochilor aproape închiși și oriunde plecam și oriunde veneam înfloreai pe terasă în chip de femeie te mângâiam printre gene și tu te întorceai la ochiul meu spart în ridul dureros în trup de fluture în iz de cireașă amară ți-am dat totul dar nu am luat nimic ai rămas pustie de necuprinderea brațelor mele ude de tine ca într-un gând ciudat în care te oprești să guști cu mireasma îngerului căzut din rai ca o boltă senină întoarsă pe dos ca un trup de femeie rodit pe dinăuntru ca o pasăre necuprinsă de atîta zbor ți-am dat de dat dar nu am luat nimic cu mine ai luat de luat dar n-ai rodit din sânul tău rodire un vis ciudat îmi sărută dimineața îmbătrânită la răsărit cu dorul lui Dumnezeu de nemărginire cuprins