nostalgie

nostalgie și nici n-am să trec cu vederea moartea ce cade ca o chiciură pe ridurile străzii umede și înghețate pe sub visurile care se insinuează leneșe cu mișcări indecise și lascive este atăt de toamnă și atât de adânc mă doare noaptea care se înmoaie în zori agățați cu lacrimile de streașini ca niște țurțuri infailibili aud o umbră o mișcare o tăcere și ceața se lipește de secundarul pendulei și mai adâncă și mai compactă iar câinele mârâie din nou amenințător și agonizant într-o uitare ciudată și prelung monotonă o altă dimineață se naște în prag de nesomn și simt cum oboseala mă copleșește dulce ca un călău pe eșafodul unei așteptări care nu se mai termină este atât de toamnă iubito încât nostalgia veștedă s-a sfâșiat de uitare la colțul iertării din când în când mă doare albastrul veștejit în patime din când în când veșnicia doare