poem vertical

poem vertical am plecat din acest timp am plecat din această măsură a verticalului și-am stins noaptea și apoi liniștea și apoi am deschis fiecare zi pe rând căutându-te așa despletită în neliniști la fiecare pas îmi închinam ochii și gândurile și inima și fiecare pas deșirat pe nisip se așeza cuminte în forma lui sferică de duioșie asemenea semnelor din care curg cuvintele ușor asimetric noaptea dezlipită de pe retina poveștii curgea din colțurile gurii orașului arestat de întuneric iar eu eu împingeam durerea până la pragul cuvintelor cu care sădeam sămânța poemelor în oricare lacrimă căutându-te așteptându-te și iubindu-te până la prăsele vertical împlântat în lumină până la sete