poemul și drumul neîmblânzit

poemul și drumul neîmblânzit cerul nu încape niciodată tot într-o clipă durerea nu încape niciodată toată într-un strigăt patima nu încape niciodată toată într-o iubire frumusețea nu încape niciodată toată într-un ochi de aceea mi-am luat o veșnicie de buzunar cu care așez cărămizile șoaptelor la marginea universului ca să nu se reverse peste țărm atâta iubire hohotul infinitului curbează albastrul până aproape de cuvânt închinându-se în zori poemul dă drumul râului să susure printre pașii pămàntului despre iubire spun numai de bine strigă-mă tu pe mine numește-mă foc definitivă curgere sămânță a tuturor semințelor