poetul primordial

poetul primordial poetul el desprins de cuvinte e-o lacrimă ce sete neîncetat se prăvale din lumină apusă la capătul unei străzi șchioape pre sinele său desprins de fervoarea strigătului o îngerule tu cel căzut din iubire așterne-i tăcerea pe temelia patimii căci ani de zile el nu a putut scrie de frică i-a fost frică de cuvintele sale cuvintele sale cărora le era frică de el și care s-au întors în sămânță in limba aprinsă de sete a tărâmului lor cu tine odată poetul plătește taxă pe cuvintele sale nude deschise la prima pagină după pasăre sunt vânt și aer și pământ și apă și foc de fântână vărsată zbor din zbor hrănit de cratime și acum cu toții bâjbâim pe o așteptare borțoasă de-a binelea tăcerii lui între poeme tace de-o lacrimă purpurie simte gustul sărat al ploii si-si umezește buzele de valuri moartea e un păcat dorința e un truc trebuie să fie o cale mai bună întoarce poemul pe partea cealaltă îngerule de-a-ndoaselea am rămas la pătrat înlăuntrul poemului curat in curat nouă în nouă la un metru de unde l-a lăsat fericirea de bărbat ce era nu semăna deloc cu el poemele îl adăposteau de el de ploaie de secunde de curgere de foame de îngeri la început a fost lumina și atât de mult ce era nu puteai să vezi nimic pentru că era atât de mult încât nu curgea și dintr-o dată infinita liniște s-a crăpat de-o șoaptă primordială răsărită din tâmpla poetului primordial restul suntem doar praful de pe tălpile poemului lui