Andrei Burdușa · Poezie
Poem · 2016

pre-istorie

o linişte diluviană se lăsa peste copacii înfloriți tăcuți într-o miercuri scursă pe zidurile gri era încet şi devreme şi lumea amorțise brusc cu brațele desprinse de trup ca-ntr-o imagine epică a nerostirii se simțea în aer mirosul veşniciei care trecea pe lângă noi aşa cum trec zborurile păsărilor întoarse din călătoriile lor sisifice era ne-început de lume și rostul era nerostit dar se așeza tihnit pe muchea buturugii care se odihnea de-atâta iarnă cu ridurile încercuite rezemate de soare era atât de liniște încât trilurile păsărilor coborau alene pe briză în forme fecunde de mâine și truda iubirii se rostuia alene pe sânii primăverii încă neîncepute cărarea cobora devreme către pașii care vor veni călcând clipa trecută întru devenirea celei prezente era o zi de luni întoarsă din cuget sculptată în vers peste care s-a stors ca pe-o lămâie zarea unei plutiri rotunde de iubire deplină într-o frecvență de roșu putred
Andrei Constantin Burdușa · 2016