punct terminus

- punct terminus – * m-ai părăsit și nu-mi vine să cred stau pe o bancă în parcul înghețat prăfuindu-mi pașii cu lacrimi amorțite de durere am ajuns la marginea lumii mele și mă uit în prăpastie cu pieptul sîngerând deschis drumul a dispărut dintr-o dată și în față doar zborul frânt al unei păsări de țipăt ascuțit percep cu greutate sunetele imaginile timpul nu mai am trecut azi mâine trup suflare nu mai circulă nici un tren și gara e pustie mă mir că pot întoarce privirea și nu văd nimic lacrimile se sparg cristaline de țărm și-mprăștie orele care troznesc sub bocancii tuturor celor care trec peste aprind o țigară și-ncerc să pricep de ce nu mai bate inima și unde mi-au dispărut cuvintele mă întîlnesc cu cineva vorbesc nu știu ce și nu înțeleg nimic o iau de la capăt de fiecare dată și de fiecare dată nu pricep nimic omul mă bate pe umăr sau nu pe mine deslușesc cu greu prăpastia numelui tău și nu-mi vine să cred cad ciuruit de gloanțe capul se izbește de primul urlet de durere cerul se întunecă zdrobit de cioburile lacrimilor mele înghețate cu mîinile goale îmi strâng inima cu putere în pumni până sângele se transformă în venin otrava are gustul dulce al primăverii care nu va veni niciodată și nu va pleca niciunde * acesta este un poem scris acum aproape 16 ani, cu o altă inimă. într-un alt timp. Dar face parte din același volum de poeme îmblânzite de lăcrimare