răsăritul ca despărțire

răsăritul ca despărțire - doem - răsăritul așternut cu o lumină frântă curgând lăptoasă și sângerie pe tristețea mea decrepită și cântecul cocoșilor care pare șifonat strident de liniște și macii care înfloresc despotic printre spice simetrice până la esența făinii și pietrele care murmură fântâni între ele și despodobite de colțuri se rostogolesc către niciunde care nicicând nicicum și eu care plàng într-o lume care plânge într-un infinit care plânge și el când tu plângi printre brațele mele tocite de atâtea îmbrățișări se văd cercuri imperfect concentrice la capătul cărora se frâng razele de lumină care ne-au așternut înainte să adormi rupt în versuri descălecate perfect perpendicular pe implorarea mea taciturnă curg zilele pe ferestrele sufletului meu muiat în amarul apusului singurătății descuiate la îngeri răsăritul ca despărțire apusul ca devenire simetria zborului ca anotimp