rostul în bază doi la infinitiv

rostul în bază doi la infinitiv infinitul căzu de la etajul unu și-și rupse un poem acum poemul șchiopăta într-un apus de toamnă zdrențuită haotic pipăind visele sub vraja mirosului de nerostire în acest răstimp prefăcuți în pulberea ruginie a aceluiași apus nescris noi răsuceam deznodăminte înnodate într-o beție de săruturi pe lespedea unui vers desfăcut la șireturi și lăsăm inimile să respire în culcușul palmelor îngerind zilele rămase ascunse în cumpăna rostirii infinitul se ținea de șale și zâmbea amar iar noi ne vedeam de tainele cuminți ale gândurilor noastre neștiute adâncuri ce vor coace poamele târzii ale unui nou început ce nerostire ce nerostire ne lasă toamna pe umeri într-un ruginiu infernal de vetustă iubire