roz. în modul

lumea se rotește încă în sensul acelor ceasornicului viața se rotește încă în sensul acelor ceasornicului soarele se rotește nu nu știu cum se rotește dar este fix în sensul acelor ceasornicului pe undeva intră fiorul vieții poate pe sub ușă simt eu că pe sub ușă intră mirosul de piersică al nesfârșirii nu-mi mai aduc aminte numele sub care m-am născut nici nu mai are importanță nu mă mai cheamă nicicum nu mai simt nevoia identității și nici a unicității sunt doar momentul care sunt sunt doar punctul de acum sunt punctul terminus privit de acolo de unde începe începutul este întotdeauna un sfârșit sau poate eu adică sunt începutul și sfârșitul cerul și pământul curgerea și vinul din vis care pătează noaptea m-aș putea începe cu buzele lunii sau chiar cu sărutul mării nu-mi pasă ce-o să spună lumea nici tăcerea nici răsăritul se pare că nu pot sta departe de nimic sau poate doar de mine de cuvinte nici atât plouă atât de tare încât lumina picură de pe ramuri în vreo zece limbi de undeva trebuie să încep să știu că sunt în curând voi începe să dansez printre lentile poate că ai dreptate poate că nimic nu trebuie să înceapă sau să se termine doar trebuie să fim la capătul sentimentelor știu lumea urăște oamenii fericiți știi undeva în univers și firele de nisip plâng și sigur undeva în infinit am lăsat ceasul pe masă