schiță de martie urban și orfan

schiță de martie urban și orfan la capătul tejghelei cartierul se sprijină într-o bere bătrână afară e un întuneric calp și murdar și pe bulevard curge un acordeonist obosit de-o jale și doi bani ecoul plânge și el înghețat și lugubru cu un țigan beat la căpătâi și eu mă întreb disperat cum poți fi în iad când ești în inima mea o cicatrice perfectă pentru o durere mai grea decât noaptea nu are cum să-mi fie frică de moarte moartea nu trădează mi-e frică de păsările fără zbor de bisericile fără duh și de femeile fără Dumnezeu ceasul se întoarce în ceas întunericul în întuneric durerea în durere în patul meu stă cineva mult mai bătrân decât mine îl privesc cu fereastra deschisă și nu văd nimic doar o umbră a umbrei un singur trecător prin infinit și nu nu e tristețea doar greața ca un mucegai vertical pe dimineți chinuite cât vezi cu ochii