scultură în cuvânt cu văl la apus

sculptură în cuvânt cu văl la apus - doem – învelită în îmbrățișarea mea mereu perfect rotundă ai o geometrie complicate care îmi împletește oasele în oasele tale cele de-aceeași culoare cu miezul pietrei cel fierbinte de noi și privirea ta eminamente verde și se așează cu o nuanță tangentă anotimpului primordial unicul cel devenindu-se din sine său în dreptul ferestrei inimii feștila candelei atât de plăpândă sapă în tunelul nopții până la ziua cea dinainte de toate zilele și eu am încă pe buze gustul tău și eu am încă pe trup trupul tău și eu am încă pe țipăt șipătul tău și mă încurajez că mi-a rămas țipătul pentru a chema nemărginirea îndes mâinile împletite în mâinile tale în buzunarele descusute ale visului și șuier și șuieri și plâng și plângi și te trăiesc și mă trăiești căci viața este semnul de iubire pe care ni-l face pe frunte moartea