starea de copac

uneori mă gândesc că într-o bună zi aș putea îmbătrâni copac fiind descheiat la umbră m-aș putea așa roti răsuci ținând o mână sub cap pe o patimă nu prea veștedă și m-aș trezi la miazăzi copac m-aș recunoaște după freamăt după gustul galben — amărui după frunzele ude după lacrimile cerului cele de o seamă cu eternitatea m-aș recunoaște după vânt după apă după iarbă după toate cele care vin către mine și trec mai departe cu o parte din mine nu există decât viața și moartea precum două capete ale aceluiași drum căci nu sunt cum tu nu ești și totuși eu sunt totul pentru că fără mine nimic nu ar putea fi între mine și întreaga lume curge cu zgomot viața așa precum curgi tu prin venele mele Dumnezeule Tatăl a toate curgătoriu pe reversul infinitului sunt eu rătăcit în aceeași secundă a patimii cu care îmi învelesc trecerea