Andrei Burdușa · Poezie
Poem · 2022

stările lacrimei dintâiu

stările lacrimei dintâiu sunt atât de adânc în lacrimă atât de rotund în această respirare a viorii atât de profund în această adâncă noapte oftat fior mai înainte strigăt nu încă semn nu încă sferă nu încă lumină sunt atât de adânc în lacrimă în brațele cele uitate în forme înghețate de lumină împlântat în această tăcere până la prăsele poartă de lacrimă în lemn patimă mai înainte germen mai apoi nu încă sens nu încă lumină nu încă atât de adânc fior mai înainte strigăt nu încă semn nu încă sferă nu încă lumină lacrima dintâiu sunt cuvânt mai ‘nainte cuvânt șoptindu-se pe sine-mă Adrian Constantin Burdușa în anul 7525 luna lui undrea a doua zi iar în anul 7530 luna lui undrea a zecea zi
Andrei Constantin Burdușa · 2022-12-08