trist tablou de iarnă

trist tablou de iarnă putred oraşul plânge pe tristeți fetide şi copacii zac dâre negre-n cale pe zidurile mucegăite mâinile curg şi ele sloiuri vinete aproape înghețate iar străzile se desenează pustii şi nevrotice pe rănile deschise ale zilei care urlă urlă viscolind murmurul tramvaielor ce se diluează gri în ploaia de sticlă pisată care nu mai conteneşte iar eu eu te caut la capătul pământului la capătul vântului la capătul iernii la capătul răbdării cu unghiile adânc înfipte în durerea oraşului care se prelinge neîncetat peste buzele mele otrăvite de durere orașul îngheață rânced peste zile stupide în care numai umbre plutesc peste urme de ipsos murdar risipiți fără rost oamenii insule se ofilesc în secunde îngălbenite de teamă crispându-se într-un rictus ciudat de curve şleampede fără știința umbrei şi a urmei retezându-şi rebeli rădăcinile șerpuind incolor și inodor printr-o iarnă defectă pe cer o ceață groasă se înfige în zbor ca o disperare ascuțită de lacrimi înghețate un soare difuz cade alb pe alb spre singurătate căci dacă lumină nu e nimic nu e 2 decembrie 2015 - 3 decembrie 2022 Baia Mare - Ghiroda