dă-mi o speranță să te am diseară
sunt cătrănit şi prăfuit de drumuri
în case strâmbe se îndoaie fumuri
şi-n porți închise stă tăcerea goală
îmi curăț brațele de ani de mers în van
şi sper că inutilul se va fi sfârşit
şi că-l voi lepăda acrit şi chinuit
îmi e târziu deja şi n-am un ban
dă-mi o speranță să te am oricând
să-mi odihnesc pe pieptul tău tăcerea
să gust din gustul tău rotund ca mierea
şi să renunț la tot de pe pământ
e prea târziu, gândesc, ori poate prea devreme
e prea apoi, găsesc, ori e prea mult,
e poate prea rotund şi timpul e prea surd,
e totului din toate şi din iubire cerne
speranța care moare abia când nu mai sunt