urme de descânt în noapte de crin

urme de descânt în noapte de crin m-am culcat pe mâna dreaptă m-am trezit pe ochiul strâmt curgeau slovele în treaptã și tăcerea în cuvânt era zi în întuneric era cald în oul sfânt era cub în somnul sferic era lung unde e strâmt era treaptă peste apă era scară într-un vis era gol unde să-nceapă curgerea era abis era înapoi ‘naintea era ce va fi în ieri se rostea în slove mintea se cernea cuvânt din zer era zbor din țărm în val era glas din vale-n munte era din iubire dar și femeie din secunde și se-mperechea și drumul și se întrupa acasa se-mpletea cu păsări fumul și în centru pus-a masa se rostea o rugăciune se duminica de cer și pe prispă un tăciune cânta leneș leru-i ler m-am culcat pe mâna stàngă m-am trezit pe ochiul larg stătea un poem să plângă și-o durere sta în prag dă-i tăcerii de cuvinte dă-i iubirii de dureri dă cuvintele ‘nainte și-o fi azi din mâine-n ieri și-o fi din bărbat femeie și-o fi din femeie prunc și-o fi din cuvânt idee și din dragoste un nuc frunză verde flori de dor mi-este viață unde mor îmi ești tu unde mi-e gol și poem până la pol fă-mă Doamne o cărare de la vers până la soare și de la poem la ea să o culc duminica într-o floare de cireș și-un sarut abia cules s-o privesc cum doarme fin în poemul meu cu vin