Vineri 13
1 martie 2026
cândva vom deveni copaci
va ninge vremea peste noi
vom fi doar reci
vom fi doar goi
vom fi doar cratime-ntre maci
ne va spăla de patimi valuri
ne vor uita cu toții negreșit
vom fi doar umbre-n loc umbrit
nisip cernit pe goale maluri
cândva nu vom mai fi nimic
în infinit doar o secundă
va știi iubirea să ne ascundă
în picături de borangic
va răsări lumina fără noi
va trece ziua neștiind
c-am suferit
iubind
zâmbind
fără carismă de eroi
am fost și unu-am fost și doi
prin vremi desculțe am rătăcit
am și urât
am și iubit
am fost și luni
am fost și joi
cândva în noi a fost furtună
și undeva a fost un rai
dar totul trece
totul
vai
vom fi curând doar ștearsă urmă
curând vom deveni țărână