visul pictat cu umbre

visul pictat cu umbre cutele timpului se strângeau dimineața după colțurile tristeților și se împleteau cu zorii luam cântecul cocoșilor și băteam zorii în cuie între două curgeri visam că mă iubesc cu icoanele și auzeam o voce repetându-mi obsedant în noaptea asta te vei iubi cu o icoană în noaptea asta te va fi iubind o icoană erau descălecate Floriile și eu simțeam eternul ca un parfum de femeie și mirarea mea se prefăcea in vis și visul meu se prefăcea în mirare și se aprindeau în flori din flori din flori din flori ritualice curbe aveam senzația că trăiam ceea ce am mai trăit când voi mai trăi ceea ce trăiesc ultimele mele crâmpeie de vis îsi desfăceau aripile și se îmbrăcau într-o lumină cloș și cu trupul fierbinte al femeii de lângă mine cu care îmi desenam cu tandru curgerea mea de piatră adormeam din nou muiat în mângâierile valurilor perdelei care se zbătea să sară peste pervazul despicat de umbre peste drum de semn o gară sorbea deja trist suburbii de pași scâlciați nici tu nici tu nici tu nici nu mai știam cum aș fi putut lua puntea dintre treceri nici nu mai știu cum ne-am mai fi putut întâlni lasă-mi o gară gaj zicea ea și lăsa urme de nopți împinse pe scrâșnet tu esti lucrul meu simplu - zicea ea sofisticată ca un alb de floare de prun iar eu îi răspundeam din lăuntrul ecoului te numești femeie și te împarți numai la iubire și durere de aceea te înfloresc în fiecare zi cum să îți explic că iubirea nu poate fi un păcat din când în când icoana din vis mirosea a eternitate precum în poem cuvântul care arde în candela de pe zid iubindu-mă cu icoanele de Florii mă ardea mă transforma încetul cu încetul in respirația sacadată unui ritual de iubire