POEME ESEMNIENE

dinspre esemniene
Andrei Constantin Burdușa
← Înapoi la Volume
esemnian
la capătul cerului mi se rup clipele se fărâmă și cad cu zgomotul fad al neîntoarcerii pe podele crăpate de rituri secate și mi se limpezesc durerile sufletului meu pierdut într-o clepsidră secată din...
ars poetica
patria mea e-n cuvântul deplin într-un tărâm de sfere luminândă eternitatea ce sărută-n valuri clipa ca pasărea nisipul țărmului încins la capătul durerii de a fi timpul meu încape-ntr-un suspin al un...
esemnțe
adâncă noapte sărată lacrimă ea tăcerea lăsa
esemne
ți-aș rostogoli sufletul despicat de noapte cuvântul el cel singurul prelins pre lacrime - sărută-mă-ntre cratime sărută-mă cu patime -
esemnțe. rolul cuvintelor
cuvintele mele au devenit limpezi și albe acum la apusul zilelor mele și deși par mult mai grele își întind aripile și pornesc în zbor către liniște cuvintele mele asemenea mie au îmbătrânit în atâta...
sorocul cuvintelor mele
în ziua în care voi muri drumurile se vor întoarce acasă să caute semnele tăcerilor mele inscripționate pe fiecare răsărit ce-a apus firesc ca o boare de vânt culcată pe rouă în ziua aceea poate va pl...
arta cuvântului care vine
rostul secundei mele de cristal este să reflecte lumina cu atâta meșteșug încât cuvintele să curgă de jur-împrejur din ce în ce mai cristaline și mai pline de măsură cuvintele coapte și săvârșite au u...
curs de cuvinte scurse
colind inacceptabil prin cuvinte trăgând sensurile de urechi ca pe iepurii despăduchiați nici nu știu ce să spun ca să nu mă rostogolesc în prima cratimă și să mă tai la ochiul cu care privesc lung și...
picurând cuvintei
pe cuvintele mele care picură fecund scriu tăcerile prin care desenează sângele meu crevase adânci ca o hartă complicată și necunoscută și neterminată simfonic împlinind dorința pe claviatura zilei ca...
de adormit la pragul cuvintelor
nu dezlega cuvintele și nu turna culorile pe nodurile lor de semne pe urmele lor îngropate în patimi și nu trezi trilurile privighetorii care crapă întunericul cu zorii încă nenăscuți din uitare oare...
pictorial cu cuvinte desculțe
mi-nmoi cuvintele în secundele care curg din streașine la colțul casei însingurându-mă pe fondul cerului care cară plumbul norilor prin palmele mele crestate de cioburile iubirilor ratate femeilor uit...
poate o viață poate o moarte poate un joc
speram să pot vorbi cuvintelor mele cu glasul nevăzut al privighetorii dar întorcând privirea am dat cu ochii de durerea mea surdă din pleoapa în care-mi adun aroma pământului și m-am scuturat de nisi...
arta de a muri
cuvântul s-a sfârșit în rostire rostuindu-se cărții precum nesfârșitul s-a sfârșit în nesfârșire rostindu-se destinului de a fi nefiind fiire în rest cele nouă porți care definesc infinitul clipei neo...
liniștea
mi-e teamă de cuvintele mele mi-e teamä că într-o zi vor fugi să doarmă pentru o altă veșnicie lăsându-mă mut înlăuntrul liniștii care nu mai ostenește să vorbească despre mine
genealogie
pe umerii strămoșului meu a ridicat bunicul meu o stână pe umerii bunicului meu a ridicat tatăl meu o fabrică pe umerii tatălui meu am ridicat eu un cuvânt pe umerii mei fiii și fiicele mele vor ridic...
poemul el însuși
respir ultimele cuvinte cad pe trotuar cu-un freamăt de fulgi de nea alb versul desenează un oraș alb poemul el însuși își plânge noaptea în versuri albe respir egal și ireversibil ca un poem el însuș...
poemul dintr-o picătură cu semn de lacrimă
să curg curgerii din adâncul frângerii să chem îngerii
poetul cuvântul marea curândul
scriu devorând aerul din jurul meu spațiile dintre cuvinte se videază din cauza vitezei cu care alung umbrele și trupul se alungește aerodinamic căpătând valențe de pasăre cuvintele se măsoară cu arip...
poem desuet
ia-mă tăcere de braț sunt tot o durere în colțul zorilor poemul curb latent desparte sărutul de noapte cu ochii negri și sfidători de femeie curbă și-nrobitoare și ea ca un parfum desuet demult descus...
definiție ba nu erudiție din dicție. despre poem
poemul nu e emoție e pe dos emoția e un poem iar poemul e un semn de lemn peren adicătelea scot semnul din etern și-l sculptez în lemn cu cuvinte cu morminte cu-\'nainte cu-\'napoi din noi din joi din...
esențe tari
scriu cu nea poem de-o tăcere cât o lacrimă prelinsă pe piatră în chip de eternitate dăruită gestului în trup de zbor sărutând trecerea până la briza dorinței tale închisă în sunetul clopotului răsunâ...
autoportret la minut
"Copacii sunt efortul nesfârșit al pământului de a vorbi cu cerul" Rabindranah Tagore ochiul meu care râde așezat pe marginea zilei care trece nu e sufletul meu care plânge de cealaltă parte...
eu și din nou pe sine
eu locuiesc în mine ca un semn de întrebare întors din tristețe să curgă cuvintelor otravă în vocale eu locuiesc în mine ca o cratimă ca un vagabond întârziat elucubrant rupând sensuri în deșerturile...
eu poetul ca trecător care rămâne
mă rotund întru pământ și mă cânt când mă în când și mă doare când mă vânt și nicicum când nicidecând sunt un arbore în vânt sunt un arbore tăcând în secunda care pleacă înspre marea care seacă într-o...
sub tălpile mele curge eternul
talpa piciorului meu călcând pe trepte împietrește îmblânzind piatra crudă și dându-i de știre despre iubirea mea care sapă în mine veșnicia în timp ce alene cerul se împletește cu pământul sădind coc...
doar viața ce este
copilul meu și cu mine adăugându-ne întrupându-ne însensuându-ne unul celuilalt și celuilalt unu ca un dar întâmpinat darului și nimic peste dinspre sens doar viața ce este
eu ca un puzzle adunându-mă pe mine
mă recompun în fiecare dimineață îmi adun la visul meu despre mine un picior un ochi o mână ba nu stai că ăsta venea invers hei sufletul băi cine a văzut unde am pus sufletul da e-n regulă dă și palma...
trăiește.iubește.cugetă.clădește
(selfie. oarecum. cu-n gând) sunt cel ce e sunt cel ce sunt eternul vis îmi e pământ lumina țărmului din gând sunt cel ce e pământ și vânt tăcerea nopții și cuvânt sunt cel ce e când nu mai sunt niciu...
omul revoltat
pe când car luna pe muntele inimii mele de unde se vede marea până la sens rotundă palidă și clară și aproape tăcută în trecerea ei princiară din cea care devine și pe când îmi strâng mănunchiul visel...
perfectul imperfect
poftește ia un loc în perfecta mea imperfecțiune zâmbește-mă când zâmbesc plânge-mă când plâng iubește-mă când iubesc așa ca și cum m-aș desprinde de mine pe înlăuntrul meu mai apoi coboară în cuvinte...
portret de durere. în gând
împart întinsul mării vălurindu-mi gândurile în verde închis încolțind albastrului adânc și iar lumină și iar tăcere ca-ntr-un film mut ca-ntr-o atingere nesperată și doar visată nu grăită nu interpre...
odă numărului doi
se dedică profesorului meu de fizică bătrân fiind ating cu talpa piciorului meu tot universul cunoscut și tot pământul așa cum este el calc drumurile prăfuite și gust din gustul copt al zilelor ce mi-...
pre curgerea mea
nu mai sunt nicidecum un cuvânt nu mai curg nicidecum pre tăcere numai cântec mă plâng numai bocet duios nici aici și nici mai jos ci doar în fiece lacrimă pe care o sapi în mine cu aripe abile nu mai...
despre moartea mea
moartea mea ea pe mine mă plânge cu bocete prelungi cu vaiere în limbi demult plecate în cuvinte profund uitate ca și cum eu aș fi trecut insinuant pe aici lăsându-mă urmă în chip de țărm premonitic i...
odă semnelor pe care le porți când nu știi și ochii vin ca pietre cuvintelor care tac dar nu încă
uită-te cu privirea ta cea care nu poate fi despletită de tine uită-te cu cerul și cu marea cu vântul și cuvântul uită-te înlăuntrul tău și-o să vezi în afara ta cum din răsărit se naște apusul și din...
odă primei dimineți a lui Enghidu înainte de bătălie
răsăritul și-apusul sunt tot unul numai imaginația noastră le desparte cu zile și nopți cu iubire și durere cu apropiere și depărtare în timp ce prietenul meu Enghidu sărută marea care strălucește în...
a merge
ca orice om care a obosit mă voi opri o clipă să-mi trag sufletul și-apoi voi porni din nou la drum ca un fum ca un zumzet de soare răsărit pe răcoare ca iubirea care doare ca nisipul care mare ca alb...
năluca
stau în vârful unui stâlp ca o barză mă uit în jos vexat la trecerea unora către alții la trecerea unora pe lângă alții la trecerea unora prin alții și nu pricep ce vor cu toții trecând pe sub mine
colectiv
e târziu a murit toamna strivită de-un ceas aproape defunct îngropată în frunze cărunte cu atâta durere picurată dulce dintr-un pian rupt din tăcerea stelelor stinse și țâșnesc din mine toate lacrimil...
manifest
să te întorci când tremură o frunză să șchiopătezi când a murit o floare să-ngenunchezi când un copac se frânge să simți durerea norului ce doare să te apleci când plânge o secundă să plângi când zbor...
bacoviană
plouă pe peronul bătrân și uitat, plouă indecent și amestecat, plouă cam dramatic și cam zdrențuit, trenul șade-n gară parcă infinit, inutil grăbesc pașii către scară, șinele se scurg în pustiu afară,...
bacoviană
tristă vine ziua curgând peste plopi, bate vântul tare, plouă în galop, cade peste mine toamna ruptă-n stropi, pașii zgribuliți lasă-n urmă gropi de melancolie Bacovia trece grăbit pe trotuar, în spat...
bacoviană
plouă plouă plouă în oraș de o vreme sunetele-s rupte vocile-s rebele ziua trece-n grabă seara este strâmbă casa stă-ntr-o rână dup-o poartă udă plouă plouă plouă e târziu și-n mine și se-aude-n noapt...
bacoviană
e prea târziu e prea pustiu un sens în care să nu fiu o lebădă pe-un țipăt viu o lacrimă pe un sicriu și nu mai știu și nu mai știu pe străzi răsună pași de toamnă copacii strâmbi pornesc să geamă o p...
bacoviană
se-așază toamna-ntre noi se lasă tăcerea ca o epavă și ceața se moaie-ntr-o agavă și pare că-i ieri într-o râpă de joi se-ascunde durere într-un etern și lumea întreagă de lut se cerne țipă cocorii pe...
gând bacovian
Moto: Ex nihilo nihil. e-o toamnă desculță și drumuri se rup cerul se cufundă lumea se-ndoaie o moarte-n durere se lasă profund secundele cad putrezind în odaie și zorii sădit-au doar un vaier dement...
profund bacoviană
mi-e toamnă peste toamnă mi-e moarte peste moarte mi-e urlet pe durere și-un uragan în șoapte se sparge noaptea-n țăndări cuvintele-s crăpate mi-e-o mie de ani toamnă și-o mie de păcate mi-e iarnă pes...
rondel bacovian
sunt orb printre străduțe frânte și toamna pare să inunde și mă rănesc cuvinte mute și nu mai am cum mă ascunde se rupe noaptea-n ochii goi și-mi cad tăcerile de unde doar treptele mai plâng de noi și...
vibrații bacoviene pe un sentiment diluvial
rugina adică atâta toamnă curge câtă să spele ploaia și să mângâie ziua streină de orașul fetid ce se scurge-n canale e-o duminică puțină și strâmbă cu străzile pustii și murdare și pași-au căzut absu...
odă tăcerilor ovale în evoluție bacoviană
tăcerilor mele pesemne încrustate pe clipele frânte căzute pe trotuarele spulberate de vânturi migratoare tăcerilor mele spun împletite în mohorâtele absențe când adorm doar ca să-ți mângâi tăcerea ta...
bacoviană în amonte de sărutul toamnei
mi-mpletește-n suflet toamna ca pe-o aripă de lacrimi și acordurile frânte mi le-așază peste patimi colorând în roșu seara raze ude curg plăpânde și tăcerea și durerea mi-s totuna de rotunde pleac-o z...
bacoviană. ploaie de toamnă târzie
tăcerea-n umbră urma-și piere e prea pustiu și-i prea devreme la colț de stradă toamna geme și-o lume strâmbă scurmă-n lene și nu-i nimic care să-nsemne ceva orice un semn din semne nimic absent tăcut...
de toamna toamnei
sunt demult bătrân și singur și cad cioburi de lume pe podeaua liniștitei zile care leneș și lasciv se scurge-n rigole celestă toamnă scrisă umed în jgheaburi tremurând zgribulită la pieptul copacilor...
la întoarcerea toamnei în melancolicul buzunar de la piept
mi-ai căutat în buzunarul de la piept inima și-ai dat peste mine pitit de teama de a fi singur doar de un cer deasupra doar de o zbatere o aripă care plânge într-o mișcare aproape religioasă la vernis...
tablou de iarnă de fel singur
ascultă cum țurțurii iernii cântă și corzile de ger se curbă sub grave acorduri până și troienele se-așază cuminți unul lângă celălalt ascultă poemul împletit de fulgii mărunți ce coboară din pridvoru...
melancolii de toamnă
hei viața mea taina mea dă-mi timpul de la-nceput nici de-o tăcere n-aș vrea pe moarte s-o împrumut eu n-am plecat astăzi acasă stau la palavre cu-o toamnă bem cu norocul pe masă și mai privim câte-o...
la capătul de timp al labirintului iernii
Motto: "Azi am teama că se crapă cuvântul și voi pica in mine însumi lovindu mă de aripi nezburate.. de infinituri dormind de singurătăți nestrigate..." Lute Nicu era frig ziua se spărsese î...
de toamnă
o inocentă lumină pictând frunze în galben-târziu
galeria mea de tablouri. autoportret. toamna
motto: din ”Furtuna” lui William Shakespeare: ”Nu s-a stins nimic din el, Ci doar marea l-a schimbat În ceva bogat, ciudat.” era atât de toamnă înlăuntrul meu încât privirea mea îngerească se rida în...
nescrisul poem al tristeții rămas deschis devenirii la capătul unei toamne
astăzi sunt trist astăzi lipsește ceva din apusul avid care absoarbe lumina prin care fulguiesc fecund solzii aurii în cuvinte risipite dintr-un puzzle ce nu se leagă pădurea își coboară întunericul c...
frânturi dintr-o toamnă care coboară
se-ntomnise crunt de-un ceas peste-un oraș posomorât ca un tramvai scos la pensie într-un timp care curgea în rigole în esențe plumburii iar eu mă-ntunecasem blând peste colțul nopții aproape senin ca...
tablou din galeria mea. toamnă
mi-e toamnă culori revărsândă contururile nici reci nici calde nici dulci nici fade ci întoarse pe dos revărsate peste zori într-un poem pierdut de frunze ușor confuze o liniște aproape neclintită poa...
decor de toamnă într-un tablou ars
discret se aud bătăile inimii și o respirație aproape mută ascunsă în propriile tăceri de teamă să nu dea năvală peste prezent ploaia sparge noaptea în stropi mari și furioși iar fulgerele crapă întun...
tablou rătăcit
în roua zilei care respiră în însângerata dimineață cu gustul nebun al însetării rămase de pe urma nopții scurse de pe umbrele copacilor umezi mângâiați de cristalina chemare a izvoarelor mereu flămân...
pictură de toamnă rebelă
plânge cerul rece și mohorât încrustând inserții de toamnă pe-un sfârșit de august ziua se frământă nervoasă și crengile copacilor șuieră disperarea unei veri părăsite cu un vânt visceral frământat pâ...
tabloul unei toamne coșcovite de pe pereții vieții
atunci când se ofilesc zilele și lumina se ofilește și orașul se scurge ruginit în rigole într-o ploaie vânăt purpurie în care se pierd chipurile și pașii se șterg scurgându-se pe ochii trotuarelor ca...
tăcerea cea de toamnă rostindu-se-n pastel
eram imprecis de trist și lacrimile crăpau de durere căzând clepsidral pe pervazul unei tăceri de toamnă auzeam distinct cum treceau clipele prelung scrijelind fereastra ziua ruginise și ea și răsărit...
tablou de toamnă târzie
nimic absent tăcut incert afară plouă cam inert un timp banal de imprudent și-i frigul trist și indecent și toamna picură strident pe-acoperișul gri-absent inept învins nervos bolnav orașul trage de n...
noiembrie ca poartă dinspre toamnă spre dor profund
profund curgeam limpede în lacrima ta căruntă în forma concavă a dorului la umbra icoanei în care nu aflam cuvinte era zborul ușor și rece în cristalinul unui ulcior uitat de vreme cu zâmbetul tău pe...
broderie de noiembrie
e-o lungă călătorie singurătatea se strecoară cu toamna între durerile mele de peste zi și eu nu vin și tu nu vii și eu te știu și tu nu știi e-un filigran misterios tăcerea ce ninge mov indecis și fi...
toamnă-mă până la zid
și cheamă-mă și teamă-mă și-ntoamnă-mă atât de dureros îngeană-mă și picioarele mele toate o rană supuse jertfei sunt ană-mă atât de dureros se-ntunecă toamna în mine și-atât de singură încât crapă cr...
iluzia unei toamne depline. pictură baudelaireiană
amestec privirile amestec privirile amestec luminile amestec tăcerile amestec durerile unu și cu noi și cu o pasăre fac de un răsărit sau de o liniște o liniște surprinzător de asurzitoare trec lupii...
tomnind toamna întru tristețea fiirii
astăzi sunt trist lipsește ceva din apusul avid care absoarbe în lumină pădurea coborând întunericul ca o pleoapă cercuită prin care fulguiesc fecund de tine în cuvinte risipite dintr-un puzzle ce nu...
over the hills and far away
m-am rătăcit dedesubtul cuvintelor dedesubtul cuvintelor căzute în paragină într-o gară părăsită de ceasuri unde stă ușor mucegăită o lacrimă crăpată ascunsă privirii este atât de toamnă și atât de ad...
over the hills and far away
(nu rod, ci pod) cândva când frunzele devin covor de amintiri și toamna trosnește din încheieturi și vântul suflă pe ulițe amarnic deschide larg brațele și respiră-te e timpul să pleci respiră-te cum...
tabloul cu colțul îndoit ca semn de tine
m-am aplecat peste marginea zilei cu-n capăt de cuvânt ruginit de o lacrimă cărămizie eram destul de aproape de zidul nopții lângă așteptarea care se uita îndelung în adâncul drumului căutându-mă de z...
melancolii demodate
aș plânge dacă aș avea lacrimile la mine sau dacă mi-ai fi dat rest niște durere mărunt aș păși direct în zorii duminicii când nimic nu se clintește și când și secunda pare că doarme aș trăi de-a-ndoa...
tablou ușor întors spre tristețe
când cade cortina prăfuită a înserării simt rugina zilei depuse pe chipurile obosite și nici nu mai știu când se face noapte și nici nu mai știu dacă ceasul măsoară ceva sau timpului i se scurg și lui...
nostalghia
de-a dreptul morții mele mă-ntind cu trupul rece de-a stânga stă trecutul ca un copil stingher un scârțâit de poartă mă macină din ger și apa Doamne doar apa asta curge înspre cer, se-apropie o umbră...
trist
(sau ce se întâmplă când se întâlnește Coșbuc cu Bacovia) aud cum picură un gând aud tăcerile curgând și cerul pare mai cărunt și timpul trece și mai ciunt și-s singur nimic \'nainte și-\'napoi doar b...
poem întristătoriu
It\'s only complicated if you think it has to make sense cad secundele întristătoriu aproape tăcut ca o trecere rănită ca un vis curb ciobit de o noapte părăsită în aproapele întunericului ca un pas î...
dinspre pasăre spre zbor. ușor
în chip de zori de ziuă abia lăcrimând luminii poemul înflorește curb aripă de înger tăcerii care seduce dimineața cu aroma caldă a cafelei care se revarsă peste primele raze de soare care-mi deseneaz...
dezlegarea de pasăre
(pseudo-parodie de enciclopedie) pasăre din zarzăre zborului tu lasă-te cântului tu cântă-te vântului tu plânge-te nopților înfrânge-te și din boare pe răcoare dă-mi din zborul tău din mare timpul măs...
dezlegarea la rimă
dintr-o pasăre coboară cu gust de cireaș-amară ceasul putred într-o seară gustând lunea dintr-o gară nicidecum și dintr-o dată lungul stă s-o lase lată luna strălucind turbată croșetând o stea curbată...
pseudo-ghicitoare
din omidă o omidă se târăște-n atlantidă tu din mine cărămidă eu din tine pălămidă timpul stă să ne cuprindă lumea stă să se închidă lumea stă să se închidă timpul stă să ne cuprindă eu din tine pălăm...
catren cam zen ca-n tren de lemn
nenăscutu-sa el pe sine neștiutu-sa el pe tine neiubitu-sa el pe sine negăsitu-sa el în tine zău că trenul de lemn a rămas la Buzău părăsit între șine și plouă cu rime măi frate din nou zău dinspre ză...
cum zburătorul atinge cu patimă trecătoriul
nu curg nu frâng nu rup nu strâng neiertătoriu nu alung nevinovat nu urc pe rug neîmplinit nu strâng de gât eu doar privesc cu ochiul mut în noaptea-n care clipe murg încet încet fără de sârg nespinte...
ecoul unui cânt de jăle
viță verde iedera omule de ai avea rădăcină de lumină ai șădea în prag cu tihnă viță verde iedera viță verde iedera dar ai rădăcini de lut nu te poți opri la Prut nu poți trece peste apă nici tăcerea...
singurătatea ea în chipul durerii
ca o lebădă cuvântul lăcrimă mut pe pervazul orb
doream să vă-ntreb
ați auzit? a mai căzut pe caldarâm o floare oare pe ea cine o plânge? oare pe ea cine o doare? ați auzit? s-au rătăcit pe străzile măturate de vânt miliarde de petale oare pe ele cine le plânge? oare...
întrebări primordiale
am rupt din piatră liniștea și m-a durut am rupt din pasăre zborul și l-am plâns am rupt din cer eternitatea și am închis-o în ceasuri crestându-mi privirea în cioburile luminii acum număr frunzele co...
întrebarea întrebătoare
oare coloana aceasta a zilelor mele a cuvintelor mele a poemelor mele ce susură clepsidral de la primordiala îmbrățișare este din osul pietrei cuvântului din care am zidit fântâna celestelor poduri pr...
romanță în vers alert clasic și impertinent
întomnindu-mă de-un timp risipindu-mă de-o cale am cărat pe mal nisip și în apă am pus o mare și când vântul de-o măsură mi te-a sărutat pe gură și când noaptea de un dor și-a luat somnul la picior te...
romanța unei iluzii cu parfum de toamnă
miroase fin a fum și a iluzii și peste-amurg se lasă toamna e prea târziu să vii sau să întârzii sau prea devreme du-te bună seara nu sunt ce vrei și nici n-am fost te du eram să fiu și poate am și fo...
romanța unui trecut perfect
trecutul a trecut perfect ca dintr-o lacrimă crăpată căzută lângă un buchet ce se-ofilea într-o erată trecutul s-a-mpărțit la doi și fiecare poartă-n parte o jumătate dintr-o joi și din iubire-o jumăt...
romanța iubirilor abia pierdute
încearcă să nu plângi doar am trecut o clipă rătăcitor prin spațiul iubirii tale frânte încearcă să mă ierți dac-am făcut risipă de-atâta fericire și-atâtea nopți pierdute încearcă să pășești pe urmel...
măsura iubirii. portal
ai să râzi - spuse călăuza călăului din tăcere vorbind în evlavie ai să râzi dar fericirea nu e fericire și iubirea nu e iubire și nici nu e ură decât în prea plin de măsură ci e coborâre în sine până...
efectul de legendă
era devreme de târziu eram o umbră în pustiu eram și nu voiam să fiu știam și nu voiam să știu nicicând niciunde nicidecum n-am fost venit ca să rămân o viață năruită-n fum doar pași aidoma pe scrum d...
ușa secundei
am deschis ieri ușa unei secunde să privesc eternitatea era atât de adânc încât nu am ajuns decât acolo am aruncat timpul pe fereastră și-am șters calea către care nu era nimeni și nimic nici măcar eu...
despre bărbatu
ar fi bine să fiu bărbatù bărbatù din mine să fie bărbatù adică să fie puterea să fie el de sine pe sine cu mirosul său de vânător cu semnul său de esență de semn de urmă de țărm de durere în durere c...
castelul. femeile. țigările de foi
construiam alături un castel beam bere și construiam din când în când priveam femeile și fumam țigări de foi beam bere și priveam câteodată ne îmbătam și ele și noi și nopțile păreau un mister cântate...
balada unui crin ce doare
devreme sau oricum târziu ești singurul tren care vine nu e nici pesemne în mine nu e nici măcar de-un pariu eternul e-un hoit și pute a jalnic și liber e doar muribundul stă în pustiu la fereastră un...
uitându-mă în ochii tăi ce nu-s
mă răstignesc cardinal zorilor recompunându-te fertil din iubirea de semne și când se lasă seara îmi dau seama că mă întorc cu brațele goale tatuate de dorine cu îmbrățișări ratate cu colțul gurii tâ...
mi-e trist de tine
(iluzii goale. fragment) înlăuntrul meu lăuntricul meu e singur într-o tăcere atât de adâncă încât e deja amar aerul pe care-l respir rescriind atâtea iubiri câte nu au mai fost și numai durerea surâs...
iubirea. luna. gestul
desenam în tăcere o femeie concentrică sărutului meu îndepărtându-se himeric de ultimul strigăt de durere care-mi crapă asimptotic tăcerea în cuvinte aprinse o desenam vie ca pe o femeie cu aripi de s...
ca să mi te dinspre dor
mi-e frică de timp nu de moarte mi-e frică de cuvântul ce mă desparte de tine că e o secundă că este un ceas sau un veac e-ntre mine și tine o teamă de pas și timpul deformat se trece în forme sensibi...
de suflet
și-ndelung și în de dor zboară zborul mai ușor peste sufletul meu gol și-n-demult și-n-de-a-ntregul s-a pierdut în cer zevzecul și n-a mai aflat tăcerea și n-a mai găsit puterea de-a se-ntoarce la lim...
dincolo de iubire
dincolo trecând dincolo trecând mai întotdeauna gol mai întotdeauna numai cu mine dezbrăcat de tot de păcatul în sine mă-ntâlnesc cu ecoul celui plecat și neîmpăcat cu sine cioplit de secera lunii tot...
ochii ploii
din sămânța lui de zbor trist zămislind ochii ploii din asfințitul durerii septembrie întretăind astral respirări obosite până la plângere
haiku
înăuntrul vremii mirosind a fluture cad ca o frunză
galeria mea de tablouri. orașul
soarele s-a topit în aerul apus al dimineții întru liniștea trecerii nimic nou nimic altfel doar eu doar tu imaginea călâie a universului cunoscut o măsură două de liniște la o cafea sălcie apoi coșma...
orașul. o clipă înrămată
aici zace un oraș imens închis în propriul său suc gastric nici un sens deschis nici un semafor pe verde nimic clar toate autoturismele au împietrit pe șosele ca niște obstacole insolite nimic bun o ț...
tăcerea din seara ce-am fost
îți spun bună dimineața tăcere îți spun bună dimineața cuvânt se-aud frământări în durere și lumile vin șchiopătând m-așez pe o bancă-ntr-o gară aștept o perfectă iubire și gara se duce-ntr-o seară lă...
dorința în nemișcarea ei furios de grăbită. pictură
în ochii mei îmbătrânește privirea ta în loc de privire pe buzele mele se ofilește sărutul tău în loc de sărut pe trupul meu se pierde umbra trupului tău înainte și după iubire pe cuvântul meu se adau...
efectul urban al dezamăgirii într-o seară banală
sorb ultimele clipe ale unei zile încă acide cu sentimentul complex al inutilei treceri prin secundele ude care se scurg în vârtejuri reci și repezi pe lespezile lunecoase ale fiecărei priviri de care...
cum trece luna vama apusului
(pictură în cuvânt) e viața devreme și drumul încet și luna împinge lumina pe vârfurile munților și satul se lasă pe vale adus de râu și umbrele copacilor se ridică albastre și gândurile pleacă la dru...
apusul de-a-ndoaselea
lacrimile mele se crapă și se risipesc alături cu calea la capătul viscolului din cântecul păsării mele lipsește tăcerea și ninge cu fulgi fierbinți și ciudat de tulburi de parcă lumea s-ar stinge bru...
despre sonata lunii atunci când am închis speranța
era atât de adânc în lumina întunericului ei încât auzeai aspida tăcerii scrijelind curgerea papirusului ca un pumnal ce-și scrâșnește prăselele în pieptul luminii sfâșiind catifeaua nopții care irupe...
rătăcirea dinspre noapte
(portret din amintire) întunecă-mă cu chip zadarnic de noapte strâmtă-n întunericul aproape deplin întind mâna în întunecatul învăluit de întuneric încercând negura cu flacăra ochilor rătăcind pădurii...
târziu în noapte dar nu mai devreme
scriu cu toate tăcerile tac cu toate cuvintele plâng cu toate clipele mor de toate fricile la fiecare pas port la mână ca toată lumea o secure cu ceas și e foarte târziu din ultimul tren abia a rămas...
noapte de noapte. și ploaia. și toamna
nimeni și nimic nimic și nimeni doar atât așa absurd se lasă noaptea ca o ghilotină întunecată și rece sub o tăcere care urlă urlă de atâta tăcere o noapte goală și o senzație de rece ca de șarpe o no...
târziu. departe. singur
așa de trist scriu astăzi cu lacrimile ele însele atât de înlăcrimate încât simt gustul amar al luminii pe zâmbetul uitat în colțul gării care fuge de mine către capătul lumii
imaginea trufiei în sinele său. elementară
secundele rămân secundele rămân fecundele ba tu ascunde-le ba nu ascunde-te nici o scăpare să treci prin oare un oarecare și-apoi din ce în ce mai apoi lumea asta-mpărțită la doi cerul se curbă prelun...
efectul de timp în perspectivă eternă
timpul n-a lăsat nimic scris pentru mine târziu sau devreme au același gust dureros de liniște neîmplinită de clipă confuză săgeți aprinse se înfig în trupul nopții adânce și noaptea își oblojește răn...
deziluziile unui timp neidentificat
timpul n-a lăsat nimic scris pentru mine târziu sau devreme au același gust dulceag de cer ros de zboruri săgeți aprinse se înfig în trupul nopții adânce și noaptea își oblojește rănile cu vaietele me...
singurătatea ea singură în tăcerea sa
de dimineață spartă de lacrimi curbe tăcerea urlă
strigătul dintre două tăceri
mă frige toamna asta fără tine se cască timpul ca o cratimă în gol se-așază un arțar de frunze galbene pe mine și mie tot de toamna ta mi-e dor cad lacrime adânci și patimi poartă vântul mi-e galben d...
orologiul care a înghețat de frica tăcerii
nimic nou a trecut o secundă a căzut o frunză apoi încă una și încă una a venit o femeie a plecat o femeie a căzut o frunză - spuneam era mai degrabă o toamnă sau o femeie e drept cam apatică și plict...
croșetând tăcerile
limpedele semnelor trecutelor tăceri ce-ascunde iubirea între dureri rătăcitoare mușcând zăbale de ger șerpuind abisal prin asprul mister limpedele semnelor trecutelor tăceri rătăcitoare mușcând zăbal...
frica
(sau de unde începe iremediabilul sentiment) am în întuneric sentimentul clar că am să cad clipei ca într-un tunel întunecat să cad ca o frunză legănându-mă în spiralele devenirii în timp ce zilele ca...
dintr-o fabulă esopiană
(un altfel de a scrie) într-un loc de sub cer un bătrân cam tembel cerșea sub un pod oferind cam nărod un pumn gol către glod tocmai am revenit în acest prezent care tocmai trece ușor cam dement și vă...
fabulă absurdă
peste nopțile-nșeuate călăresc împreunate două bufnițe uitate căutând smochine sparte inspirat trecu misterul elefantul și cățelul înnodând în barbă trenul și furând elicopterul bufnițele mai istețe î...
vers sprințar cu gust de Alecsandri și joc de Nichita ca între poeți rătacindu-se
coboram prin el de mine era parcă de-o durere mă simțeam și rău și bine și treceam printr-o tăcere era ieri și era vară prea devreme ca să fie toamnă de adânc în seară sau furtună-n apa vie mi-e așa n...
epigonic tribut lui Nichita
“Poezia este ochiul care plânge. ............................................... Poezia nu este lacrimă ea este însuși plânsul, plânsul unui ochi neinventat, lacrima ochiului celui care trebuie să fie...
lecția despre zbor
- parafrază după Nichita - se ia cu atenție o tăcere perfectă o liniște deplină un cub și se sparge aprig la un colț zdrobindu-se de zorii unei dimineți de toamnă în care ceața ascunde durerea și-atun...
lui Adrian Păunescu. de după ziua lui
eu n-am să trec pe drumul tău nicicând tu n-ai să vii e încă prea devreme se ofilește-n cărți privirea ta urlând pe când un corb criptează în zadar blesteme păși-vom peste moarte lăsând în urmă sensur...
fatal
anotimpurile îmbătrânesc și-și ridează zilele tragic curgând pe trotuare în declinuri dizolvate lunile își târăsc zilele cerșind speranțele zilelor de mâine iar zilele își încurcă orele și orele se în...
despre seducția târzie a lui Paler
stau într-o gară pustie și chioară din noapte îmi cade o șoaptă afară este o oră când moartea se zbate e 3 și 13 în miez de noapte un ceas se frământă undeva într-un zid și este tăcere e trist și e vi...
elegie
la țărmul meu tăcut marea privește cerul în oglindă curbând înserarea în rece la țărmul tău singurătatea urlă-n noapte și valurile crapă aerul sărat în spumă sărutând aprins apusul pecetluit muntelui...
elegie insulară
îmbătrânesc și-s prea târziu sau prea devreme mă uit la mine cu un chip străin se crapă timpul în fatale semne și cerne noaptea un pustiu deplin aș mai trăi un secol aș mai iubi un veac femei cu nume...
răsăritul. în Potamia
astăzi eu nu vorbesc vorbesc pescărușii dimineților petrecute la malul mării vorbește răsăritul care a ascuns în flăcări orizontul vorbește zborul care este stăpânul văzduhului vorbesc păsările copaci...
poem insular. thasos
nicicând sărutat de apă muntele nu a îngenuncheat mai abitir în mare stârnind patimi deșarte într-o insulă de îngeri căzuți în timp ce larma copiilor fecund mărturisește viitorului neînțelese deocamda...
dintru-mi-sa curgerii
am trăit ieri alaltăieri acum câteva cutremure acum câteva blesteme acum câteva femei nașteri botezuri nunți îndepărtări înmormântări cenușă a frământărilor m-am scris până la capăt apă piatră vânt lu...
curgere
am să curg singur ca o fântână în propriile lacrimi am să curg adânc și amar și întunecat și ferecat precum apele între stânci mușcându-mi zăbalele am să curg inevitabil masculin imuabil simfonic rotu...
sau...
dacă ar fi să vorbesc despre neînsemnate neîmblânzite nehrănite clipe nesemnate dacă ar fi să hrănesc sensurile din mine peste buzele mele peste mâinile mele peste clipele mele ca-ntr-un joc lăcrămat...
ziua de azi. portret.
secunde deschise secunde închise non-sensuri gânduri rabatabile chipuri care trec și chipuri care umblă oameni care nu umblă oameni care umblă și ei bezmetici zgomote de-a valma sensuri în devălmășie...
ziua de azi. portret
am trecut printre voi coborând înspre seară cu pașii mei de nisip nu erați nici unul acasă nu erați nici unul în zâmbet și nici în durere și nici nu cred că erați de fapt în locul vostru erau doar niș...
pastel rotund de duminică
se-ntorc mările-n Potamia în cristale verzui-albastre de tristețe adâncă mirosind a sare împletindu-se gălbui cu patimi amărui de lumină în timp ce apa sărută picioarele muntelui într-o îmbrățișare de...
demiurgică. duminică devreme încă nu prezent ci mereu
mereu ascultă piatra cum se scurge în munte până când liniile palmelor se continuă firesc pe coada ochilor ridând privirea ascultă valul cum se scurge în mare până când liniile tălpilor atinge trist f...
luni la timpul trecut degeaba aproape trist
trec de-a-ndoaselea printr-o zi care nu există e mâine ca și cum ar fi ieri deși trist încă neînceputul care a plecat demult curge peste ceasurile grele care zăngănesc haotic un robinet care scârțâie...
descântec de luni când adorm sub pruni de atâta toamnă
toamnă zece-mă înzece-mă gândului petrece-mă visului întrece-mă brațelor culege-mă vraja ta aromitoare când mă doare când mă oare ochii tăi au glas să zboare aripele roditoare ușile amețitoare de din...
desene aproape rupestre
am coborât secundele de piatră cioplită ale nemuririi ca pe-o aripă de stâncă deasupra paradisului pierdut curgând ca un râu senzual ascuns luminii de-o clipă ruptă din rai ca o zbatere nedisimulată î...
de cub
asemeni desprinderii de cer asemeni desprinderii de sine întrupând altundeva aievea asensului gândit întru sosirea lui întrânsului asemeni acestei căderi în sânul secundei aprinse de sârgul aripei zbă...
rouă
în chip de zori de ziuă abia lăcrimând luminii poemul înflorește curb aripă de înger tăcerii care seduce dimineața cu mirosul ademenitor al liniștii
oamenii – lumină și tăcerea
cobor cu tăcerea pe urmele tăcerii tale împletite în zilele mele senine ca-ntr-un puzzle construit cu migală primăvara-și toarce florile în crengile încrâncenate în amiaza crescută la soare ființa ta...
prelunga umbră a luminii
prelung ca umbra unei lumini pe pervazul cuvintelor mele nimic mai mult nimic mai puțin sunt cercul darului deplin pe cerul crăpat și foarte puțin de puțin doar o liniște inscripționată pe o tăcere pe...
....
clipele valurile păsările oamenii îmbătrânesc iremediabil anotimpurile îmbătrânesc și ele precum oamenii chiar mai spectaculos și deci mai tragic de exemplu primăvara abia-nflorită plătește tributul f...
taina de mai încolo până mai târziu
în taină mă hrănesc cu lumină așa cum lumina se hrănește cu mine într-un proces continuu și perfect reversibil numai că nu mă nasc aici ci numai o clipă mai încolo ci numai un milimetru mai târziu ca...
la capătul curgerii
curg curg precum pietrele pe semințele tinere rodind așteptările curg precum zorilor roua care coboară treptele întunericului într-o bucolică despicare a tăcerii curg de-a dreapta și de-a stânga zilei...
la capătul celălalt al așteptării
la capătul celălalt al așteptării desenez noaptea crestând teii până la parfumul lor cu care umplu întunericul până la refuz spintecând tăcerea până la farmecul ascuns al elegiei numărului doi întors...
la despărțire
eu am să plec iubito într-o noapte fadă trăgând la țărm o toamnă insipidă și nici o umbră n-a păși pe stradă și nici o poartă n-o să se deschidă mă vei uita pe etajeră într-o iarnă plângând între regr...
devreme în pas
aș vrea să îți vorbesc tinere ce vei urma despre bucuria simplă de a fi numai fiire precum un fir de iarbă pe sine numai parte din unul numai parte din tine numai bucuria mângâierii copacului pe margi...
dimineața unei călăuze
să simți gustul deplin al ceții care se lasă pătrunsă de singurătatea rece a unei dimineți înflorite într-o pădure uitată de lume în timp ce lumina zorilor se împletește cu scândurile punților să simț...
mirabila noapte
ce tăcere ce și câtă tăcere curge în jurul cuvintelor mele și le udă cu atâta liniște ce deplină liniște frânge tăcerea așa încât eu însumi mă simt deșirat de liniște deslușindu-mă fir cu fir din nisi...
dinspre esemniene
undeva în măsura clepsidralului încă nerostuită mi s-a terminat cerul s-a terminat așa dintr-o dată fără nici un semn fără nici un nor fără nici o ploaie era așa ca și cum aș fi ajuns la capătul foii...