esemnian
la capătul cerului
mi se rup clipele
se fărâmă și cad
cu zgomotul fad al neîntoarcerii
pe podele crăpate
de rituri secate
și mi se limpezesc durerile
sufletului meu pierdut
într-o clepsidră secată
din...
ars poetica
patria mea e-n cuvântul deplin
într-un tărâm de sfere
luminândă
eternitatea
ce sărută-n valuri
clipa
ca pasărea nisipul țărmului încins
la capătul durerii
de a fi
timpul meu
încape-ntr-un suspin
al un...
esemnțe
adâncă noapte
sărată lacrimă ea
tăcerea lăsa
esemne
ți-aș rostogoli sufletul
despicat de noapte
cuvântul
el
cel singurul
prelins pre lacrime
- sărută-mă-ntre cratime
sărută-mă cu patime -
esemnțe. rolul cuvintelor
cuvintele mele au devenit limpezi și albe
acum la apusul zilelor mele
și deși par mult mai grele
își întind aripile
și pornesc în zbor
către liniște
cuvintele mele
asemenea mie
au îmbătrânit în atâta...
sorocul cuvintelor mele
în ziua în care voi muri
drumurile se vor întoarce acasă
să caute semnele tăcerilor mele
inscripționate pe fiecare răsărit ce-a apus
firesc ca o boare de vânt culcată pe rouă
în ziua aceea
poate va pl...
arta cuvântului care vine
rostul secundei mele de cristal
este să reflecte lumina cu atâta meșteșug
încât cuvintele să curgă de jur-împrejur
din ce în ce mai cristaline
și mai pline
de măsură
cuvintele coapte și săvârșite
au u...
curs de cuvinte scurse
colind inacceptabil prin cuvinte
trăgând sensurile de urechi ca pe iepurii despăduchiați
nici nu știu ce să spun ca să nu mă rostogolesc
în prima cratimă
și să mă tai la ochiul cu care privesc lung
și...
picurând cuvintei
pe cuvintele mele care picură fecund
scriu tăcerile
prin care desenează sângele meu
crevase adânci
ca o hartă complicată și necunoscută
și neterminată
simfonic împlinind dorința
pe claviatura zilei ca...
de adormit la pragul cuvintelor
nu dezlega cuvintele și nu turna culorile
pe nodurile lor de semne
pe urmele lor
îngropate în patimi
și nu trezi trilurile privighetorii care crapă întunericul
cu zorii încă nenăscuți din uitare
oare...
pictorial cu cuvinte desculțe
mi-nmoi cuvintele în secundele care curg
din streașine
la colțul casei
însingurându-mă
pe fondul cerului care cară plumbul norilor
prin palmele mele crestate de cioburile
iubirilor ratate
femeilor uit...
poate o viață poate o moarte poate un joc
speram să pot vorbi cuvintelor mele
cu glasul nevăzut al privighetorii
dar întorcând privirea
am dat cu ochii de durerea mea surdă din pleoapa
în care-mi adun aroma pământului
și m-am scuturat de nisi...
arta de a muri
cuvântul s-a sfârșit în rostire
rostuindu-se
cărții
precum
nesfârșitul s-a sfârșit în nesfârșire
rostindu-se destinului
de a fi
nefiind
fiire
în rest
cele nouă porți
care definesc infinitul
clipei neo...
liniștea
mi-e teamă de cuvintele mele
mi-e teamä că într-o zi vor fugi
să doarmă
pentru o altă veșnicie
lăsându-mă mut
înlăuntrul liniștii
care nu mai ostenește să vorbească
despre mine
genealogie
pe umerii strămoșului meu a ridicat bunicul meu o stână
pe umerii bunicului meu a ridicat tatăl meu o fabrică
pe umerii tatălui meu am ridicat eu un cuvânt
pe umerii mei fiii și fiicele mele vor ridic...
poemul el însuși
respir
ultimele cuvinte cad pe trotuar
cu-un freamăt de fulgi de nea
alb versul desenează
un oraș alb
poemul el însuși
își plânge noaptea
în versuri albe
respir
egal și ireversibil
ca un poem
el însuș...
poemul dintr-o picătură cu semn de lacrimă
să curg curgerii
din adâncul frângerii
să chem îngerii
poetul cuvântul marea curândul
scriu devorând aerul din jurul meu
spațiile dintre cuvinte se videază
din cauza vitezei cu care alung umbrele
și trupul se alungește aerodinamic
căpătând valențe de pasăre
cuvintele se măsoară cu arip...
poem desuet
ia-mă tăcere de braț
sunt tot o durere
în colțul zorilor
poemul curb
latent desparte sărutul de noapte
cu ochii negri și sfidători
de femeie curbă și-nrobitoare
și ea
ca un parfum desuet
demult descus...
definiție ba nu erudiție din dicție. despre poem
poemul nu e emoție
e pe dos
emoția e un poem
iar poemul e un semn
de lemn
peren
adicătelea
scot semnul din etern
și-l sculptez în lemn
cu cuvinte
cu morminte
cu-\'nainte
cu-\'napoi
din noi
din joi
din...
esențe tari
scriu cu nea poem
de-o tăcere cât o lacrimă
prelinsă pe piatră
în chip de eternitate
dăruită
gestului
în trup de zbor
sărutând trecerea
până la briza dorinței tale
închisă în sunetul clopotului
răsunâ...
autoportret la minut
"Copacii sunt efortul nesfârșit al pământului de a vorbi cu cerul"
Rabindranah Tagore
ochiul meu care râde așezat
pe marginea zilei care trece
nu e sufletul meu care plânge
de cealaltă parte...
eu și din nou pe sine
eu locuiesc în mine
ca un semn de întrebare întors din tristețe
să curgă cuvintelor otravă în vocale
eu locuiesc în mine ca o cratimă
ca un vagabond întârziat
elucubrant rupând sensuri
în deșerturile...
eu poetul ca trecător care rămâne
mă rotund
întru pământ
și mă cânt
când mă în când
și mă doare când mă vânt
și nicicum când nicidecând
sunt un arbore în vânt
sunt un arbore tăcând
în secunda care pleacă
înspre marea care seacă
într-o...
sub tălpile mele curge eternul
talpa piciorului meu călcând pe trepte
împietrește
îmblânzind piatra crudă
și dându-i de știre despre iubirea mea
care sapă în mine veșnicia
în timp ce
alene
cerul se împletește cu pământul
sădind coc...
doar viața ce este
copilul meu și cu mine
adăugându-ne
întrupându-ne
însensuându-ne
unul celuilalt și celuilalt unu
ca un dar întâmpinat darului
și nimic peste
dinspre sens
doar viața ce este
eu ca un puzzle adunându-mă pe mine
mă recompun în fiecare dimineață
îmi adun la visul meu despre mine
un picior
un ochi o mână
ba nu
stai că ăsta venea invers
hei
sufletul
băi
cine a văzut unde am pus sufletul
da
e-n regulă
dă și palma...
trăiește.iubește.cugetă.clădește
(selfie. oarecum. cu-n gând)
sunt cel ce e
sunt cel ce sunt
eternul vis îmi e pământ
lumina țărmului din gând
sunt cel ce e pământ și vânt
tăcerea nopții și cuvânt
sunt cel ce e când nu mai sunt
niciu...
omul revoltat
pe când car luna
pe muntele inimii mele
de unde se vede marea până la sens
rotundă palidă și clară
și aproape tăcută
în trecerea ei princiară
din cea care devine
și
pe când îmi strâng mănunchiul visel...
perfectul imperfect
poftește
ia un loc în perfecta mea imperfecțiune
zâmbește-mă când zâmbesc
plânge-mă când plâng
iubește-mă când iubesc
așa
ca și cum m-aș desprinde de mine
pe înlăuntrul meu
mai apoi coboară în cuvinte...
portret de durere. în gând
împart întinsul mării vălurindu-mi gândurile
în verde închis încolțind
albastrului adânc
și iar lumină
și iar tăcere
ca-ntr-un film mut
ca-ntr-o atingere nesperată și doar visată
nu grăită
nu interpre...
odă numărului doi
se dedică profesorului meu de fizică
bătrân fiind
ating cu talpa piciorului meu tot universul cunoscut
și tot pământul așa cum este el
calc drumurile prăfuite și gust din gustul copt al zilelor ce mi-...
pre curgerea mea
nu mai sunt nicidecum un cuvânt
nu mai curg nicidecum pre tăcere
numai cântec mă plâng
numai bocet duios
nici aici
și nici mai jos
ci doar
în fiece lacrimă
pe care o sapi în mine
cu aripe abile
nu mai...
despre moartea mea
moartea mea
ea pe mine mă plânge
cu bocete prelungi
cu vaiere în limbi demult plecate
în cuvinte profund uitate
ca și cum
eu aș fi trecut insinuant pe aici
lăsându-mă urmă
în chip de țărm
premonitic
i...
odă semnelor pe care le porți când nu știi și ochii vin ca pietre cuvintelor care tac dar nu încă
uită-te cu privirea ta cea care nu poate fi despletită de tine
uită-te cu cerul și cu marea
cu vântul și cuvântul
uită-te înlăuntrul tău
și-o să vezi în afara ta
cum din răsărit se naște apusul
și din...
odă primei dimineți a lui Enghidu înainte de bătălie
răsăritul și-apusul sunt tot unul
numai imaginația noastră le desparte
cu zile și nopți
cu iubire și durere
cu apropiere și depărtare
în timp ce
prietenul meu Enghidu sărută marea
care strălucește în...
a merge
ca orice om care a obosit
mă voi opri o clipă să-mi trag sufletul
și-apoi voi porni din nou la drum
ca un fum
ca un zumzet de soare răsărit pe răcoare
ca iubirea care doare
ca nisipul care mare
ca alb...
năluca
stau în vârful unui stâlp ca o barză
mă uit în jos vexat la trecerea unora către alții
la trecerea unora pe lângă alții
la trecerea unora prin alții
și nu pricep ce vor cu toții
trecând pe sub mine
colectiv
e târziu
a murit toamna strivită de-un ceas aproape defunct
îngropată în frunze cărunte
cu atâta durere picurată dulce dintr-un pian rupt din
tăcerea stelelor stinse
și țâșnesc din mine toate lacrimil...
manifest
să te întorci când tremură o frunză
să șchiopătezi când a murit o floare
să-ngenunchezi când un copac se frânge
să simți durerea norului ce doare
să te apleci când plânge o secundă
să plângi când zbor...
bacoviană
plouă pe peronul bătrân și uitat,
plouă indecent și amestecat,
plouă cam dramatic și cam zdrențuit,
trenul șade-n gară parcă infinit,
inutil grăbesc pașii către scară,
șinele se scurg în pustiu afară,...
bacoviană
tristă vine ziua curgând peste plopi,
bate vântul tare, plouă în galop,
cade peste mine toamna ruptă-n stropi,
pașii zgribuliți lasă-n urmă gropi
de melancolie
Bacovia trece grăbit pe trotuar,
în spat...
bacoviană
plouă
plouă
plouă
în oraș de o vreme
sunetele-s rupte
vocile-s rebele
ziua trece-n grabă
seara este strâmbă
casa stă-ntr-o rână
dup-o poartă udă
plouă
plouă
plouă
e târziu și-n mine
și se-aude-n noapt...
bacoviană
e prea târziu
e prea pustiu
un sens în care să nu fiu
o lebădă pe-un țipăt viu
o lacrimă pe un sicriu
și nu mai știu
și nu mai știu
pe străzi răsună pași de toamnă
copacii strâmbi pornesc să geamă
o p...
bacoviană
se-așază toamna-ntre noi
se lasă tăcerea ca o epavă
și ceața se moaie-ntr-o agavă
și pare că-i ieri într-o râpă de joi
se-ascunde durere într-un etern
și lumea întreagă de lut se cerne
țipă cocorii pe...
gând bacovian
Moto: Ex nihilo nihil.
e-o toamnă desculță și drumuri se rup
cerul se cufundă lumea se-ndoaie
o moarte-n durere se lasă profund
secundele cad putrezind în odaie
și zorii sădit-au doar un vaier dement...
profund bacoviană
mi-e toamnă peste toamnă mi-e moarte peste moarte
mi-e urlet pe durere și-un uragan în șoapte
se sparge noaptea-n țăndări cuvintele-s crăpate
mi-e-o mie de ani toamnă și-o mie de păcate
mi-e iarnă pes...
rondel bacovian
sunt orb printre străduțe frânte
și toamna pare să inunde
și mă rănesc cuvinte mute
și nu mai am cum mă ascunde
se rupe noaptea-n ochii goi
și-mi cad tăcerile de unde
doar treptele mai plâng de noi
și...
vibrații bacoviene pe un sentiment diluvial
rugina
adică atâta toamnă curge
câtă să spele ploaia
și să mângâie
ziua streină
de orașul fetid
ce se scurge-n canale
e-o duminică puțină și strâmbă
cu străzile pustii și murdare
și pași-au căzut absu...
odă tăcerilor ovale în evoluție bacoviană
tăcerilor mele
pesemne
încrustate pe clipele frânte
căzute pe trotuarele spulberate
de vânturi migratoare
tăcerilor mele spun
împletite în mohorâtele absențe
când adorm doar ca să-ți mângâi tăcerea ta...
bacoviană în amonte de sărutul toamnei
mi-mpletește-n suflet toamna
ca pe-o aripă de lacrimi
și acordurile frânte
mi le-așază peste patimi
colorând în roșu seara
raze ude curg plăpânde
și tăcerea și durerea
mi-s totuna de rotunde
pleac-o z...
bacoviană. ploaie de toamnă târzie
tăcerea-n
umbră
urma-și piere
e prea pustiu și-i prea devreme
la colț de stradă toamna geme
și-o lume strâmbă scurmă-n lene
și nu-i nimic care să-nsemne
ceva
orice
un semn din semne
nimic
absent
tăcut...
de toamna toamnei
sunt demult bătrân și singur
și cad cioburi de lume pe podeaua liniștitei zile
care leneș și lasciv se scurge-n rigole
celestă toamnă scrisă umed în jgheaburi
tremurând zgribulită la pieptul copacilor...
la întoarcerea toamnei în melancolicul buzunar de la piept
mi-ai căutat în buzunarul de la piept inima
și-ai dat peste mine
pitit de teama de a fi singur
doar de un cer deasupra
doar de o zbatere
o aripă care plânge
într-o mișcare aproape religioasă
la vernis...
tablou de iarnă de fel singur
ascultă
cum țurțurii iernii cântă
și corzile de ger se curbă sub grave acorduri
până și troienele se-așază cuminți
unul lângă celălalt
ascultă
poemul împletit de fulgii mărunți
ce coboară din pridvoru...
melancolii de toamnă
hei
viața mea taina mea
dă-mi timpul de la-nceput
nici de-o tăcere n-aș vrea
pe moarte s-o împrumut
eu n-am plecat astăzi acasă
stau la palavre cu-o toamnă
bem cu norocul pe masă
și mai privim câte-o...
la capătul de timp al labirintului iernii
Motto:
"Azi am teama că se crapă cuvântul
și voi pica in mine însumi
lovindu mă de aripi nezburate..
de infinituri dormind de singurătăți nestrigate..."
Lute Nicu
era frig
ziua se spărsese î...
de toamnă
o inocentă
lumină pictând frunze
în galben-târziu
galeria mea de tablouri. autoportret. toamna
motto:
din ”Furtuna” lui William Shakespeare:
”Nu s-a stins nimic din el,
Ci doar marea l-a schimbat
În ceva bogat, ciudat.”
era
atât de toamnă înlăuntrul meu
încât
privirea mea îngerească
se rida
în...
nescrisul poem al tristeții rămas deschis devenirii la capătul unei toamne
astăzi sunt trist
astăzi
lipsește ceva din apusul avid care absoarbe lumina
prin care
fulguiesc fecund solzii aurii
în cuvinte risipite dintr-un puzzle ce nu se leagă
pădurea își coboară întunericul
c...
frânturi dintr-o toamnă care coboară
se-ntomnise crunt de-un ceas
peste-un oraș posomorât ca un tramvai scos la pensie
într-un timp care curgea în rigole în esențe plumburii
iar eu
mă-ntunecasem blând peste colțul nopții
aproape senin
ca...
tablou din galeria mea. toamnă
mi-e toamnă
culori revărsândă contururile
nici reci nici calde
nici dulci nici fade
ci întoarse pe dos
revărsate peste zori
într-un poem pierdut de frunze
ușor confuze
o liniște aproape neclintită
poa...
decor de toamnă într-un tablou ars
discret se aud bătăile inimii
și o respirație aproape mută
ascunsă în propriile tăceri
de teamă să nu dea năvală peste prezent
ploaia sparge noaptea în stropi mari și furioși
iar fulgerele crapă întun...
tablou rătăcit
în roua zilei
care respiră în însângerata dimineață
cu gustul nebun
al însetării rămase de pe urma nopții scurse
de pe umbrele copacilor umezi
mângâiați de cristalina chemare a izvoarelor
mereu flămân...
pictură de toamnă rebelă
plânge cerul rece și mohorât
încrustând inserții de toamnă
pe-un sfârșit de august
ziua se frământă nervoasă
și crengile copacilor șuieră disperarea
unei veri părăsite
cu un vânt visceral
frământat pâ...
tabloul unei toamne coșcovite de pe pereții vieții
atunci când se ofilesc zilele
și lumina se ofilește
și orașul se scurge ruginit în rigole
într-o ploaie vânăt purpurie
în care se pierd chipurile
și pașii se șterg
scurgându-se pe ochii trotuarelor
ca...
tăcerea cea de toamnă rostindu-se-n pastel
eram imprecis de trist
și lacrimile crăpau de durere
căzând clepsidral
pe pervazul unei tăceri
de toamnă
auzeam distinct
cum treceau clipele prelung
scrijelind fereastra
ziua ruginise și ea
și răsărit...
tablou de toamnă târzie
nimic
absent
tăcut
incert
afară plouă cam inert
un timp banal de imprudent
și-i frigul trist și indecent
și toamna picură strident
pe-acoperișul gri-absent
inept
învins
nervos
bolnav
orașul trage de n...
noiembrie ca poartă dinspre toamnă spre dor profund
profund
curgeam limpede
în lacrima ta căruntă
în forma concavă a dorului
la umbra icoanei
în care nu aflam cuvinte
era zborul ușor și rece
în cristalinul unui ulcior uitat de vreme
cu zâmbetul tău pe...
broderie de noiembrie
e-o lungă călătorie singurătatea
se strecoară cu toamna
între durerile mele de peste zi
și eu nu vin și tu nu vii
și eu te știu și tu nu știi
e-un filigran misterios tăcerea
ce ninge mov
indecis și fi...
toamnă-mă până la zid
și cheamă-mă
și teamă-mă
și-ntoamnă-mă
atât de dureros îngeană-mă
și picioarele mele toate o rană
supuse jertfei
sunt ană-mă
atât de dureros se-ntunecă toamna în mine
și-atât de singură
încât crapă cr...
iluzia unei toamne depline. pictură baudelaireiană
amestec privirile
amestec privirile
amestec luminile
amestec tăcerile
amestec durerile
unu și cu noi și cu o pasăre
fac de un răsărit
sau de o liniște
o liniște surprinzător de asurzitoare
trec lupii...
tomnind toamna întru tristețea fiirii
astăzi sunt trist
lipsește ceva din apusul avid care absoarbe
în lumină pădurea coborând întunericul
ca o pleoapă cercuită
prin care
fulguiesc fecund de tine
în cuvinte risipite dintr-un puzzle ce nu...
over the hills and far away
m-am rătăcit dedesubtul cuvintelor
dedesubtul cuvintelor căzute în paragină
într-o gară părăsită de ceasuri
unde stă ușor mucegăită
o lacrimă crăpată
ascunsă privirii
este atât de toamnă și atât de ad...
over the hills and far away
(nu rod, ci pod)
cândva
când frunzele devin covor de amintiri
și toamna trosnește din încheieturi
și vântul suflă pe ulițe amarnic
deschide larg brațele
și respiră-te
e timpul să pleci
respiră-te
cum...
tabloul cu colțul îndoit ca semn de tine
m-am aplecat peste marginea zilei
cu-n capăt de cuvânt ruginit
de o lacrimă cărămizie
eram destul de aproape de zidul nopții
lângă așteptarea care se uita îndelung în adâncul drumului
căutându-mă de z...
melancolii demodate
aș plânge dacă aș avea lacrimile la mine
sau dacă mi-ai fi dat rest niște durere mărunt
aș păși direct în zorii duminicii
când nimic nu se clintește
și când și secunda pare că doarme
aș trăi de-a-ndoa...
tablou ușor întors spre tristețe
când cade cortina prăfuită a înserării
simt rugina zilei depuse pe chipurile obosite
și nici nu mai știu când se face noapte
și nici nu mai știu dacă ceasul măsoară ceva
sau timpului i se scurg și lui...
nostalghia
de-a dreptul morții mele mă-ntind cu trupul rece
de-a stânga stă trecutul ca un copil stingher
un scârțâit de poartă mă macină din ger
și apa
Doamne
doar apa asta curge înspre cer,
se-apropie o umbră...
trist
(sau ce se întâmplă când se întâlnește Coșbuc cu Bacovia)
aud cum picură un gând
aud tăcerile curgând
și cerul pare mai cărunt
și timpul trece și mai ciunt
și-s singur
nimic \'nainte și-\'napoi
doar b...
poem întristătoriu
It\'s only complicated if you think it has to make sense
cad secundele
întristătoriu
aproape tăcut
ca o trecere rănită
ca un vis curb ciobit de o noapte părăsită
în aproapele întunericului
ca un pas î...
dinspre pasăre spre zbor. ușor
în chip de zori de ziuă abia lăcrimând luminii
poemul înflorește curb
aripă de înger
tăcerii
care
seduce
dimineața
cu aroma caldă a cafelei care se revarsă
peste primele raze de soare
care-mi deseneaz...
dezlegarea de pasăre
(pseudo-parodie de enciclopedie)
pasăre
din zarzăre
zborului
tu lasă-te
cântului
tu cântă-te
vântului
tu plânge-te
nopților
înfrânge-te
și din boare
pe răcoare
dă-mi din zborul tău din mare
timpul măs...
dezlegarea la rimă
dintr-o pasăre coboară
cu gust de cireaș-amară
ceasul putred într-o seară
gustând lunea dintr-o gară
nicidecum și dintr-o dată
lungul stă s-o lase lată
luna strălucind turbată
croșetând o stea curbată...
pseudo-ghicitoare
din omidă o omidă
se târăște-n atlantidă
tu din mine cărămidă
eu din tine pălămidă
timpul stă să ne cuprindă
lumea stă să se închidă
lumea stă să se închidă
timpul stă să ne cuprindă
eu din tine pălăm...
catren cam zen ca-n tren de lemn
nenăscutu-sa el pe sine
neștiutu-sa el pe tine
neiubitu-sa el pe sine
negăsitu-sa el în tine
zău
că trenul de lemn a rămas la Buzău
părăsit între șine
și plouă cu rime
măi frate din nou
zău dinspre ză...
cum zburătorul atinge cu patimă trecătoriul
nu curg
nu frâng
nu rup
nu strâng
neiertătoriu nu alung
nevinovat nu urc pe rug
neîmplinit nu strâng de gât
eu doar privesc cu ochiul mut
în noaptea-n care clipe murg
încet
încet
fără de sârg
nespinte...
ecoul unui cânt de jăle
viță verde iedera
omule de ai avea
rădăcină de lumină
ai șădea în prag cu tihnă
viță verde iedera
viță verde iedera
dar ai rădăcini de lut
nu te poți opri la Prut
nu poți trece peste apă
nici tăcerea...
singurătatea ea în chipul durerii
ca o lebădă
cuvântul lăcrimă mut
pe pervazul orb
doream să vă-ntreb
ați auzit?
a mai căzut pe caldarâm o floare
oare pe ea cine o plânge?
oare pe ea cine o doare?
ați auzit?
s-au rătăcit pe străzile măturate de vânt
miliarde de petale
oare pe ele cine le plânge?
oare...
întrebări primordiale
am rupt din piatră liniștea și m-a durut
am rupt din pasăre zborul și l-am plâns
am rupt din cer eternitatea și am închis-o în ceasuri
crestându-mi privirea în cioburile luminii
acum număr frunzele co...
întrebarea întrebătoare
oare
coloana aceasta a zilelor mele
a cuvintelor mele
a poemelor mele
ce susură clepsidral
de la primordiala îmbrățișare
este
din osul pietrei cuvântului
din care am zidit fântâna
celestelor poduri
pr...
romanță în vers alert clasic și impertinent
întomnindu-mă
de-un timp
risipindu-mă de-o cale
am cărat pe mal nisip
și în apă am pus o mare
și când vântul de-o măsură
mi te-a sărutat pe gură
și când noaptea de un dor
și-a luat somnul la picior
te...
romanța unei iluzii cu parfum de toamnă
miroase fin a fum și a iluzii
și peste-amurg se lasă toamna
e prea târziu să vii sau să întârzii
sau prea devreme
du-te
bună seara
nu sunt ce vrei și nici n-am fost
te du
eram să fiu și poate am și fo...
romanța unui trecut perfect
trecutul a trecut perfect
ca dintr-o lacrimă crăpată
căzută lângă un buchet
ce se-ofilea într-o erată
trecutul s-a-mpărțit la doi
și fiecare poartă-n parte
o jumătate dintr-o joi
și din iubire-o jumăt...
romanța iubirilor abia pierdute
încearcă să nu plângi doar am trecut o clipă
rătăcitor prin spațiul iubirii tale frânte
încearcă să mă ierți dac-am făcut risipă
de-atâta fericire și-atâtea nopți pierdute
încearcă să pășești pe urmel...
măsura iubirii. portal
ai să râzi
- spuse călăuza
călăului
din tăcere vorbind în evlavie
ai să râzi
dar fericirea nu e fericire
și iubirea nu e iubire
și nici nu e ură decât în prea plin de măsură
ci e coborâre în sine până...
efectul de legendă
era devreme de târziu
eram o umbră în pustiu
eram și nu voiam să fiu
știam și nu voiam să știu
nicicând
niciunde
nicidecum
n-am fost venit ca să rămân
o viață năruită-n fum
doar pași aidoma pe scrum
d...
ușa secundei
am deschis ieri
ușa unei secunde
să privesc eternitatea
era atât de adânc încât nu am ajuns
decât acolo
am aruncat timpul pe fereastră
și-am șters calea către care
nu era nimeni și nimic
nici măcar eu...
despre bărbatu
ar fi bine să fiu bărbatù
bărbatù din mine să fie bărbatù
adică să fie puterea
să fie el de sine pe sine cu mirosul său de vânător
cu semnul său
de esență
de semn
de urmă
de țărm
de durere în durere c...
castelul. femeile. țigările de foi
construiam alături un castel
beam bere și construiam
din când în când priveam femeile
și fumam țigări de foi
beam bere și priveam
câteodată ne îmbătam și ele și noi
și nopțile păreau un mister cântate...
balada unui crin ce doare
devreme sau oricum târziu
ești singurul tren care vine
nu e nici pesemne în mine
nu e nici măcar de-un pariu
eternul e-un hoit și pute a jalnic
și liber e doar muribundul
stă în pustiu la fereastră un...
uitându-mă în ochii tăi ce nu-s
mă răstignesc cardinal zorilor
recompunându-te fertil
din iubirea de
semne
și când se lasă seara
îmi dau seama
că mă întorc cu brațele goale
tatuate de dorine
cu îmbrățișări ratate
cu colțul gurii tâ...
mi-e trist de tine
(iluzii goale. fragment)
înlăuntrul meu
lăuntricul meu e singur
într-o tăcere atât de adâncă
încât e deja amar aerul
pe care-l respir
rescriind atâtea iubiri câte nu au mai fost
și numai durerea surâs...
iubirea. luna. gestul
desenam în tăcere
o femeie concentrică sărutului meu
îndepărtându-se himeric
de ultimul strigăt de durere
care-mi crapă asimptotic tăcerea
în cuvinte aprinse
o desenam vie
ca pe o femeie cu aripi de s...
ca să mi te dinspre dor
mi-e frică de timp
nu de moarte
mi-e frică de cuvântul ce mă desparte de tine
că e o secundă
că este un ceas
sau un veac
e-ntre mine și tine
o teamă de pas
și timpul deformat se trece
în forme sensibi...
de suflet
și-ndelung
și în de dor
zboară zborul mai ușor
peste sufletul meu gol
și-n-demult
și-n-de-a-ntregul
s-a pierdut în cer zevzecul
și n-a mai aflat tăcerea
și n-a mai găsit puterea
de-a se-ntoarce la lim...
dincolo de iubire
dincolo
trecând dincolo
trecând mai întotdeauna gol
mai întotdeauna numai cu mine
dezbrăcat de tot de păcatul în sine
mă-ntâlnesc cu ecoul celui plecat
și neîmpăcat cu sine
cioplit de secera lunii
tot...
ochii ploii
din sămânța lui
de zbor trist
zămislind
ochii ploii
din asfințitul durerii
septembrie
întretăind
astral
respirări obosite
până la
plângere
haiku
înăuntrul vremii
mirosind a fluture
cad ca o frunză
galeria mea de tablouri. orașul
soarele s-a topit în aerul apus al dimineții
întru liniștea trecerii
nimic nou
nimic altfel
doar eu
doar tu
imaginea călâie
a universului cunoscut
o măsură două de liniște
la o cafea sălcie
apoi coșma...
orașul. o clipă înrămată
aici zace un oraș imens
închis în propriul său suc gastric
nici un sens deschis
nici un semafor pe verde
nimic clar
toate autoturismele au împietrit pe șosele
ca niște obstacole insolite
nimic bun
o ț...
tăcerea din seara ce-am fost
îți spun bună dimineața
tăcere
îți spun bună dimineața
cuvânt
se-aud frământări în durere
și lumile vin șchiopătând
m-așez pe o bancă-ntr-o gară
aștept o perfectă iubire
și gara se duce-ntr-o seară
lă...
dorința în nemișcarea ei furios de grăbită. pictură
în ochii mei îmbătrânește privirea ta
în loc de privire
pe buzele mele se ofilește sărutul tău
în loc de sărut
pe trupul meu se pierde umbra trupului tău
înainte și după iubire
pe cuvântul meu se adau...
efectul urban al dezamăgirii într-o seară banală
sorb ultimele clipe ale unei zile încă acide
cu sentimentul complex al inutilei treceri
prin secundele ude care se scurg
în vârtejuri reci și repezi
pe lespezile lunecoase ale fiecărei priviri
de care...
cum trece luna vama apusului
(pictură în cuvânt)
e viața devreme și drumul încet
și luna împinge lumina
pe vârfurile munților
și satul se lasă pe vale adus de râu
și umbrele copacilor se ridică albastre
și gândurile pleacă la dru...
apusul de-a-ndoaselea
lacrimile mele se crapă
și se risipesc
alături cu calea
la capătul viscolului
din cântecul păsării mele lipsește tăcerea
și ninge cu fulgi fierbinți și ciudat de tulburi
de parcă lumea s-ar stinge bru...
despre sonata lunii atunci când am închis speranța
era atât de adânc
în lumina întunericului ei
încât auzeai
aspida tăcerii scrijelind
curgerea papirusului
ca un pumnal
ce-și scrâșnește prăselele
în pieptul luminii
sfâșiind catifeaua nopții
care irupe...
rătăcirea dinspre noapte
(portret din amintire)
întunecă-mă
cu chip zadarnic de noapte strâmtă-n
întunericul aproape deplin
întind mâna în întunecatul învăluit de întuneric
încercând negura cu flacăra ochilor
rătăcind pădurii...
târziu în noapte dar nu mai devreme
scriu cu toate tăcerile
tac cu toate cuvintele
plâng cu toate clipele
mor de toate fricile
la fiecare pas
port la mână
ca toată lumea
o secure cu ceas
și e foarte târziu
din ultimul tren abia a rămas...
noapte de noapte. și ploaia. și toamna
nimeni
și
nimic
nimic și nimeni
doar atât
așa
absurd
se lasă noaptea
ca o ghilotină întunecată și rece
sub o tăcere care urlă
urlă de atâta tăcere
o noapte goală și o senzație de rece
ca de șarpe
o no...
târziu. departe. singur
așa de trist scriu astăzi
cu lacrimile ele însele atât de înlăcrimate
încât simt gustul amar al luminii
pe zâmbetul uitat în colțul gării
care fuge de mine
către capătul lumii
imaginea trufiei în sinele său. elementară
secundele
rămân secundele
rămân fecundele
ba tu
ascunde-le
ba nu
ascunde-te
nici o scăpare
să treci
prin oare
un oarecare
și-apoi
din ce în ce mai apoi
lumea asta-mpărțită la doi
cerul se curbă prelun...
efectul de timp în perspectivă eternă
timpul n-a lăsat nimic scris pentru mine
târziu sau devreme au același gust dureros
de liniște neîmplinită
de clipă confuză
săgeți aprinse se înfig în trupul nopții adânce
și noaptea își oblojește răn...
deziluziile unui timp neidentificat
timpul n-a lăsat nimic scris pentru mine
târziu sau devreme au același gust dulceag
de cer ros de zboruri
săgeți aprinse se înfig în trupul nopții adânce
și noaptea își oblojește rănile cu vaietele me...
singurătatea ea singură în tăcerea sa
de dimineață
spartă de lacrimi curbe
tăcerea urlă
strigătul dintre două tăceri
mă frige toamna asta fără tine
se cască timpul ca o cratimă în gol
se-așază un arțar de frunze galbene pe mine
și mie tot de toamna ta mi-e dor
cad lacrime adânci și patimi poartă vântul
mi-e galben d...
orologiul care a înghețat de frica tăcerii
nimic nou
a trecut o secundă
a căzut o frunză
apoi încă una
și încă una
a venit o femeie
a plecat o femeie
a căzut o frunză
- spuneam
era mai degrabă o toamnă
sau o femeie
e drept
cam apatică și plict...
croșetând tăcerile
limpedele semnelor trecutelor tăceri
ce-ascunde iubirea între dureri
rătăcitoare mușcând zăbale de ger
șerpuind abisal prin asprul mister
limpedele semnelor trecutelor tăceri
rătăcitoare mușcând zăbal...
frica
(sau de unde începe iremediabilul sentiment)
am
în întuneric sentimentul clar
că am să cad clipei
ca într-un tunel întunecat
să cad ca o frunză legănându-mă în spiralele devenirii
în timp ce zilele ca...
dintr-o fabulă esopiană
(un altfel de a scrie)
într-un loc de sub cer
un bătrân cam tembel
cerșea sub un pod
oferind cam nărod
un pumn gol către glod
tocmai am revenit
în acest prezent
care tocmai trece
ușor cam dement
și vă...
fabulă absurdă
peste nopțile-nșeuate
călăresc împreunate
două bufnițe uitate
căutând smochine sparte
inspirat trecu misterul
elefantul și cățelul
înnodând în barbă trenul
și furând elicopterul
bufnițele mai istețe
î...
vers sprințar cu gust de Alecsandri și joc de Nichita ca între poeți rătacindu-se
coboram prin el de mine
era parcă de-o durere
mă simțeam și rău și bine
și treceam printr-o tăcere
era ieri și era vară
prea devreme ca să fie
toamnă de adânc în seară
sau furtună-n apa vie
mi-e așa n...
epigonic tribut lui Nichita
“Poezia este ochiul care plânge.
...............................................
Poezia nu este lacrimă
ea este însuși plânsul,
plânsul unui ochi neinventat,
lacrima ochiului
celui care trebuie să fie...
lecția despre zbor
- parafrază după Nichita -
se ia cu atenție o tăcere perfectă
o liniște deplină
un cub
și se sparge aprig la un colț
zdrobindu-se
de zorii unei dimineți de toamnă
în care ceața ascunde durerea
și-atun...
lui Adrian Păunescu. de după ziua lui
eu n-am să trec pe drumul tău nicicând
tu n-ai să vii e încă prea devreme
se ofilește-n cărți privirea ta urlând
pe când un corb criptează în zadar blesteme
păși-vom peste moarte lăsând în urmă sensur...
fatal
anotimpurile îmbătrânesc și-și ridează zilele
tragic curgând pe trotuare
în declinuri dizolvate
lunile își târăsc zilele
cerșind speranțele zilelor de mâine
iar zilele își încurcă orele
și orele se în...
despre seducția târzie a lui Paler
stau
într-o gară pustie și chioară
din noapte îmi cade o șoaptă
afară
este o oră când moartea se zbate
e 3 și 13
în miez de noapte
un ceas se frământă undeva într-un zid
și este tăcere
e trist și e vi...
elegie
la țărmul meu tăcut marea privește cerul în oglindă
curbând înserarea în rece
la țărmul tău singurătatea urlă-n noapte
și valurile crapă aerul sărat în spumă
sărutând aprins apusul pecetluit muntelui...
elegie insulară
îmbătrânesc și-s prea târziu
sau prea devreme
mă uit la mine cu un chip străin
se crapă timpul în fatale semne
și cerne noaptea un pustiu deplin
aș mai trăi un secol
aș mai iubi un veac
femei cu nume...
răsăritul. în Potamia
astăzi eu nu vorbesc
vorbesc pescărușii dimineților petrecute la malul mării
vorbește răsăritul care a ascuns în flăcări orizontul
vorbește zborul care este stăpânul văzduhului
vorbesc păsările copaci...
poem insular. thasos
nicicând sărutat de apă muntele nu a îngenuncheat
mai abitir în mare
stârnind patimi deșarte
într-o insulă de îngeri căzuți
în timp ce larma copiilor fecund mărturisește viitorului
neînțelese deocamda...
dintru-mi-sa curgerii
am trăit
ieri
alaltăieri
acum câteva cutremure
acum câteva blesteme
acum câteva femei
nașteri
botezuri
nunți
îndepărtări
înmormântări
cenușă a frământărilor
m-am scris până la capăt
apă
piatră
vânt
lu...
curgere
am să curg singur ca o fântână
în propriile lacrimi
am să curg adânc și amar și întunecat și ferecat
precum apele între stânci
mușcându-mi zăbalele
am să curg
inevitabil masculin
imuabil simfonic
rotu...
sau...
dacă ar fi să vorbesc despre
neînsemnate
neîmblânzite
nehrănite
clipe
nesemnate
dacă ar fi să hrănesc sensurile din mine
peste buzele mele
peste mâinile mele
peste clipele mele
ca-ntr-un joc lăcrămat...
ziua de azi. portret.
secunde deschise
secunde închise
non-sensuri
gânduri rabatabile
chipuri care trec
și chipuri care umblă
oameni care nu umblă
oameni care umblă și ei bezmetici
zgomote de-a valma
sensuri în devălmășie...
ziua de azi. portret
am trecut printre voi coborând înspre seară
cu pașii mei de nisip
nu erați nici unul acasă
nu erați nici unul în zâmbet
și nici în durere
și nici nu cred că erați
de fapt
în locul vostru erau doar niș...
pastel rotund de duminică
se-ntorc mările-n Potamia în cristale verzui-albastre
de tristețe adâncă
mirosind a sare
împletindu-se gălbui cu patimi amărui de lumină
în timp ce apa sărută picioarele muntelui
într-o îmbrățișare de...
demiurgică. duminică devreme încă nu prezent ci mereu
mereu
ascultă piatra cum se scurge în munte
până când liniile palmelor se continuă
firesc pe coada ochilor ridând privirea
ascultă valul cum se scurge în mare
până când liniile tălpilor atinge trist f...
luni la timpul trecut degeaba aproape trist
trec de-a-ndoaselea
printr-o zi care nu există
e mâine ca și cum ar fi ieri
deși trist încă neînceputul care a plecat demult
curge peste ceasurile grele care zăngănesc haotic
un robinet care scârțâie...
descântec de luni când adorm sub pruni de atâta toamnă
toamnă
zece-mă
înzece-mă
gândului petrece-mă
visului întrece-mă
brațelor culege-mă
vraja ta aromitoare
când mă doare
când mă oare
ochii tăi au glas să zboare
aripele roditoare
ușile amețitoare
de din...
desene aproape rupestre
am coborât secundele de piatră cioplită ale nemuririi
ca pe-o aripă de stâncă deasupra paradisului pierdut
curgând ca un râu senzual ascuns luminii
de-o clipă ruptă
din rai
ca o zbatere nedisimulată î...
de cub
asemeni desprinderii de cer
asemeni desprinderii de sine
întrupând
altundeva
aievea
asensului
gândit
întru sosirea lui
întrânsului
asemeni acestei căderi
în sânul secundei
aprinse de sârgul aripei zbă...
rouă
în chip de zori de ziuă abia lăcrimând luminii
poemul înflorește curb
aripă de înger
tăcerii
care
seduce
dimineața
cu mirosul ademenitor al liniștii
oamenii – lumină și tăcerea
cobor cu tăcerea pe urmele tăcerii tale
împletite în zilele mele senine
ca-ntr-un puzzle construit cu migală
primăvara-și toarce florile
în crengile încrâncenate în amiaza crescută la soare
ființa ta...
prelunga umbră a luminii
prelung ca umbra unei lumini
pe pervazul cuvintelor mele
nimic mai mult
nimic mai puțin
sunt
cercul darului deplin
pe cerul crăpat și foarte puțin
de puțin
doar o liniște inscripționată pe o tăcere
pe...
....
clipele
valurile
păsările
oamenii îmbătrânesc iremediabil
anotimpurile îmbătrânesc și ele
precum oamenii
chiar mai spectaculos
și deci mai tragic
de exemplu primăvara abia-nflorită
plătește tributul f...
taina de mai încolo până mai târziu
în taină mă hrănesc cu lumină
așa cum lumina se hrănește cu mine
într-un proces continuu și perfect reversibil
numai că nu mă nasc aici
ci numai o clipă mai încolo
ci numai un milimetru mai târziu
ca...
la capătul curgerii
curg
curg precum pietrele pe semințele tinere
rodind așteptările
curg
precum zorilor roua care coboară treptele întunericului
într-o bucolică despicare a tăcerii
curg de-a dreapta și de-a stânga zilei...
la capătul celălalt al așteptării
la capătul celălalt al așteptării
desenez noaptea
crestând teii
până la parfumul lor cu care umplu întunericul
până la refuz
spintecând tăcerea
până la farmecul ascuns al elegiei numărului doi
întors...
la despărțire
eu am să plec
iubito
într-o noapte fadă
trăgând la țărm o toamnă insipidă
și nici o umbră n-a păși pe stradă
și nici o poartă n-o să se deschidă
mă vei uita pe etajeră într-o iarnă
plângând între regr...
devreme în pas
aș vrea să îți vorbesc
tinere ce vei urma
despre bucuria simplă de a fi numai fiire
precum un fir de iarbă pe sine
numai parte din unul
numai parte din tine
numai bucuria mângâierii copacului pe margi...
dimineața unei călăuze
să simți gustul deplin al ceții care se lasă pătrunsă
de singurătatea rece a unei dimineți înflorite
într-o pădure uitată de lume
în timp ce lumina zorilor se împletește
cu scândurile punților
să simț...
mirabila noapte
ce tăcere
ce și câtă tăcere
curge în jurul cuvintelor mele
și le udă
cu atâta liniște
ce deplină liniște
frânge tăcerea
așa
încât eu însumi
mă simt deșirat de liniște
deslușindu-mă fir cu fir
din nisi...
dinspre esemniene
undeva
în măsura clepsidralului încă nerostuită
mi s-a terminat cerul
s-a terminat așa
dintr-o dată
fără nici un semn
fără nici un nor
fără nici o ploaie
era așa ca și cum aș fi ajuns la capătul foii...